LIVE TEXT. Klaus Iohannis, declarații despre alegeri. „Îmi doresc o Românie fără PSD”

LIVE TEXT. Klaus Iohannis, declarații despre alegeri. „Îmi doresc o Românie fără PSD”

După ce preşedintele Iohannis a afirmat că respinge o eventuală dezbatere cu Viorica Dăncilă, a hotărât că facă o declaraţie de presă, miercuri, la sediul PNL.

Reamintim că Iohannis a postat pe pagina sa de socializare că „nu poate exista însă nicio dezbatere cu un candidat al unui partid care a guvernat împotriva românilor trei ani de zile”.

În acest context, Iohannis a afirmat că că va dialoga direct în perioada următoare cu cetățenii, cu jurnaliștii, cu societatea civilă.

„Este momentul să analizăm un pic ce s-a întâmplat la vot. Despre alegeri multumesc românilor care au venit în număr mare la vot. Mulţumesc diasporei care s-a mobilizat. A avut la dispoziţie 3 zile de vot. O mulţumire spacială tuturor românilor care m-au votat pe mine”, a spus Iohannis.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Alegerile din primul tur au fost o victorie pentru mine și o înfrângere pentru PSD. A fost cel mai prost rezultat al PSD în ultimii 30 de ani

Acest PSD de 30 de ani e o piedică în dezvoltarea României, dar în ultimii 3 ani a reușit să ne aducă pe toți în stare de aproape disperare.

PSD a încercat să acapareze toate sistemele publice, să legifereze pentru hoți, să-și înșurubeze pilele neamurile peste tot. Au atacat firmele provate, au atacat tot ce a funcționat. Dar românii le-au dat câteva lecții PSD-iștilor și așa ajungem la ce s-a întâmplat recent

Suntem în curs de realizare a României normale. Primul pas s-a făcut în 26 mai. La referendum am spus Stop asaltului PSDist asupra justiției, după care Parlamentul a spus Stop guvernării PSD.

Până și Parlamentul nu i-a mai răbdat. Duminica trecută, românii au spus clar că nu mai vor PSD

Despre mine: am dovedit în ultimii că știu să lupt împotriva PSD și că am făcut acest lucru cu folos. Am dovedit că știu să reprezint România bine în lume. Am dovedit că pot să coagulez forțele de dreapta, democratice, și așa s-a produs schimbarea de guvern, așteptată de puțini, sperată de mulți. Am dovedit că mă implic eficient pentru îmbunătpțirea securității României. De la început am adunat toate forțele politice pentru acel pact de 2% pe Apărare

Și la finalul mandatului am dovedit că știu să opresc PSD. Despre dezbatere: de ce nu accept o dezbatere cu candidata PSD?

Acum câteva minute am spus câteva lucruri despre PSD. Doamna Vasilica Viorica Dăncilă, fost premier, a fost parte activă a tuturor mârlăniilor PSD-iste, a sprijinit activ încercările de acaparare a justiției. A fost foarte activă să facă zid în jurul unor persoane cu probleme penale. A fost o persoană foarte activă în a guverna împotriva românilor

Dna Dăncilă e reprezentanta unui partid nedemocratic, nereformat, care a guvernat împotriva românilor, și care acum mimează candidatul democrat și se așteaptă să fie tratată cu mare respect

Nu accept o dezbatere cu o astfel de persoană care reprezintă tot ce e mai rău în politica ultimilor ani

Nu pot să legitimez comportamentul mizerabil al PSD acceptând o dezbatere cu candidata PSD. Îmi doresc o omânie fără PSD la conducere. Nu are decât să stea în Opoziție dacă vrea să se reformeze. Eu lupt pentru o Românie normală, în conceptul meu nu e loc pentru un astfel de PSD și pentru o dezbatere cu un astfel de candidat

În ultimele zile s-a discutat mult și bine despre dezbatere și rolul ei în democrație

Înțeleg perfect nevoia, dorința de dezbatere reală, așezată. Cum nu accept însă această dezbatere cu doamna Dăncilă de la PSD, voi organiza eu cu echipa mea o dezbatere așezată, marțea viitoare, la care vor fi invitați să dezbată cu mine mandatul încheiat, planul meu pentru viitorul mandat

Voi invita politologi, formatori de opinie, jurnaliști. Va fi o discuție deschisă, așezată”, a afirmat preşedintele Iohannis

„Regret că nu am putut să terminăm mai repede fază PSD-istă, fiindcă România cu PSD la guvernare a pierdut nenumărate oportunități, oportunități și în plan internațional, oportunități în plan european, dar şi importante oportunități economice, care au fost ratate din cauza felului în care PSD a acționat și a guvernat. Au fost ani complicaţi pentru România și cred că pot în acest moment să spun că am reușit în acești ani, cu toate că a guvernat PSD-ul, așa cum am mai descris, am reușit să țin România pe linia clară euroatlantică, am evitat crize profunde în România și sincer mi-aș fi dorit să am ocazia să lucrez împreună cu un guvern care să lucreze pentru români, care să ducă România înainte. Cred că acum, la final, pot să spun că în condițiile în care s-au desfășurat evenimentele politice din ultimii cinci ani, dar mai cu seama din ultimii trei ani, am făcut tot ce a putut face un președinte în condiții constituționale.

Întrebat fiind de jurnalista Cora Muntean, de ce a aprobat numirea Vioricăi Dăncilă în funcţia de premier, Iohannis a răspuns că nu a cunoscut-o înainte, da i-a fost recomandată ca europarlamentar.

„Nu am bănuit că e așa. Mi s-a prezentat o doamnă din PSD, europarlamentar, am bănuit că la Bruxelles a vazut cam cum funcționează o democrație, valorile europene. Nu am cunoscut-o înainte pe doamna Dăncilă și recunosc că e o mega dezamăgire pentru mine această evoluție spre un premier anti-democratic care a guvernat împotriva României și se face că nu a fost acolo și nu e vinovată. Mi se pare foarte ciudat. PSD și ALDE au avut o majoritate care nu putea fi contestată. Nu am prevăzut evoluția ulterioară și cred că nimeni din România nu și-a imaginat că așa vor evolua lucrurile”, a concluzionat președintele.

Referitor la faptul că preşedintele UDMR. Kelemen Hunor a spus că nu va susţine campania electorală a lui Iohannis şi sugerează  populaţiei de etnie maghiară să nu iasă la vot în turil doi, Iohannis a spus: „Contez pe votul lor. Majoritatea ca înţelege care este miza acestor alegeri. Contez că îşi doresc o Românie normală şi contez că vor vota pentru o Românie normală”

De asemenea, Iohannis a spus că cel mai mare regret al său este că nu a terminat la repede „faza PSD-istă” „Regret că nu am putut să terminăm mai repede faza PSD-istă. Cu PSD la guvernare, România a pierdut multe oportunităţi, oportunităţi şi în plan internaţional, în plan european, dar şi oportunităţi economice care au fost ratate din cauza felului în care PSD-ul a acţionat şi a guvernat.

Au fost ani complicaţi pentru România şi cred că pot în acest moment să spun că am reuşit în aceşti ani, cu toate că a guvernat PSD-ul. Am reuşit să evit crize profunde în România şi, sincer, mi-aş fi dorit să am ocazia să colaborez cu un guvern care să lucreze pentru români, care să ducă România înainte", a spus Klaus Iohannis

„Am considerat tot timpul că lupta anticorupție e necesară și importantă. Am lăudat activitatea DNA. Voi sprijini clar, ferm și declarat lupta anticorupție din România. Dacă, dacă au fost abateri acolo, atunci aceste lucruri nu mi se aduc mie la cunoștință, există un organism specializat, care se ocupă de aceste chestiuni. Este vorba despre Inspecția Judiciară și este un  organism constituțional, care analizează aceste chestiuni, care se numește CSM - garantul independenței justiției în România. Acolo se discută toate aceste lucruri, nu la nivel de Administrație Prezidențială. Eu m-am exprimat politic pentru lupta anticorupție! Am lăudat rezultatele DNA și asta va rămâne în continuare părerea și opțiunea mea!”, a spus Klaus Iohannis.