Alegerile locale intră în linie dreaptă! Iohannis a făcut anunțul

Alegerile locale intră în linie dreaptă! Iohannis a făcut anunțul

Klaus Iohannis a promulgarea legea privind stabilirea datei alegerilor locale, amânate din cauza pandemiei de coronavirus din China.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat joi decretul pentru promulgarea Legii privind stabilirea datei alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020, precum şi a unor măsuri pentru buna organizare şi desfăşurare a acestora, anunţă Administraţia Prezidenţială. Săptămâna trecută, Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, a adoptat acest proiect. S-au înregistrat 253 de voturi pentru, două - împotrivă şi 36 abţineri. Potrivit proiectului, data desfăşurării alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020 se stabileşte în ziua de duminică, 27 septembrie 2020, pentru consiliile locale ale comunelor, ale oraşelor, ale municipiilor şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti, precum şi pentru primari, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, precum şi pentru primarul general al municipiului Bucureşti, consiliile judeţene, precum şi pentru preşedinţii consiliilor judeţene. La alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020, termenele privind procesul electoral încep să curgă de la data de 29 iulie. Iată textul intergal al legii: PARLAMENTUL ROMÂNIEI CAMERA DEPUTAŢILOR SENATUL L E G E privind stabilirea datei alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2020, precum și a unor măsuri pentru buna organizare și desfășurare a acestora Parlamentul României adoptă prezenta lege. Art. 1. – Data desfăşurării alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020 se stabileşte în ziua de duminică, 27 septembrie 2020, pentru: a) consiliile locale ale comunelor, ale oraşelor, ale municipiilor şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti, precum şi pentru primari; b) Consiliul General al Municipiului Bucureşti, precum şi pentru primarul general al municipiului Bucureşti; c) consiliile judeţene, precum și pentru președinții consiliilor județene. Art. 2. – (1) La alegerile pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2020, termenele prevăzute la art. 12 alin. (1), art. 26 alin. (5) și art. 38 alin. (2) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum au fost reduse potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 84/2020 privind prelungirea mandatelor autorităților administrației publice locale și pentru modificarea art. 151 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, încep să curgă de la data de 29 iulie 2020. Alianțele electorale constituite între partide politice sau alianțe politice la nivel județean ori local, se înregistrează la biroul de circumscripție județeană sau la biroul electoral de circumscripție a municipiului București, după caz, în maximum 5 zile de la data înființării biroului electoral. Un partid politic poate face parte, în aceeași circumscripție, dintr-o singură alianță electorală, și poate să participe la alegerile din circumscripția electorală în cauză numai pe lista alianței din care face parte. (2) La alegerile pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2020, termenul prevăzut la art. 68 alin. (6) din Legea nr. 115/2015, cu modificările și completările ulterioare, se consideră a fi împlinit la data de 24 august 2020. Art. 3. – (1) La alegerile pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2020, prevederile art. 1 – 3, art. 5 şi 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.38/2020 privind utilizarea înscrisurilor în formă electronică la nivelul autorităților și instituțiilor publice se aplică în mod corespunzător Biroului Electoral Central şi birourilor electorale de circumscripţie. (2) La alegerile pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2020, Autoritatea Electorală Permanentă împreună cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale asigură resursele necesare pentru configurarea adreselor de poştă electronică ale Biroului Electoral Central şi birourilor electorale de circumscripţie. (3) Se desemnează Serviciul de Telecomunicații Speciale să furnizeze servicii de certificare calificată prin autoritatea de certificare proprie, destinate exclusiv membrilor Biroului Electoral Central, preşedinţilor şi locţiitorilor birourilor electorale de circumscripție judeţeană și ai biroului electoral de circumscripție a municipiului București, precum şi preşedinţilor birourilor electorale de circumscripţie comunală, orășenească, municipală și de sector al municipiului București, în scopul îndeplinirii atribuțiilor funcționale ce le revin. Art. 4. – (1) La alegerile pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2020, prin derogare de la prevederile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 115/2015, cu modificările și completările ulterioare, birourile electorale ale secțiilor de votare sunt constituite dintr-un președinte, un locțiitor și 9 membri în cazul secțiilor de votare din comune și orașe, respectiv dintr-un președinte, un locțiitor și 11 membri în cazul secțiilor de votare din municipii și sectoarele municipiului București. (2) În prima etapă, birourile electorale ale secțiilor de votare se completează cu reprezentanții partidelor politice, alianțelor politice și alianțelor electorale sau organizațiilor aparținând minorităților naționale care au grup parlamentar în ambele Camere ale Parlamentului și care participă la alegeri în circumscripția electorală respectivă. (3) În a doua etapă, birourile electorale ale secțiilor de votare se completează cu reprezentanții partidelor politice și ai celorlalte formațiuni politice care au reprezentare parlamentară la scrutinul anterior, precum și cu un reprezentant al grupului minorităților naționale din Camera Deputaților, în numele organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale reprezentate în acest grup parlamentar și care participă la alegerile din circumscripția electorală respectivă. (4) În a treia etapă, birourile electorale ale secțiilor de votare se completează cu reprezentanții partidelor politice, alianțelor politice și electorale care au ca membri cel puțin 6 senatori sau 10 deputați. (5) În a patra etapă, birourile electorale ale secțiilor de votare se completează cu reprezentanții celorlalte partide politice, alianțe politice și alianțe electorale sau organizații aparținând minorităților naționale, în ordinea descrescătoare a numărului de candidați propuși. Art. 5. – La alegerile pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2020, prin derogare de la prevederile art. 27 alin. (3), art. 39 alin. (2) şi art. 83 alin. (2) – (4) din Legea nr. 115/2015, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător prevederile art. 89 şi 90 din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, cu modificările şi completările ulterioare. Art. 6. – (1) Membrii birourilor electorale, personalul tehnic auxiliar, persoanele acreditate, delegaţii acreditaţi, operatorii de calculator, personalul de pază şi alegătorii pot primi, în mod gratuit, materiale de protecție sanitară, în condițiile stabilite prin hotărârea Guvernului privind măsurile tehnice necesare bunei organizări și desfășurări a alegerilor locale, prevăzută la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 84/2020, în vederea prevenirii și combaterii efectelor pandemiei de COVID-19. (2) Materialele de protecție sanitară prevăzute la alin. (1), precum și igiena și dezinfecția localurilor de vot se asigură de Ministerul Sănătăţii, iar transportul şi distribuirea acestora se asigură prin grija Ministerului Afacerilor Interne şi a instituţiilor prefectului, cu sprijinul primarilor. Art. 7. – (1) La alegerile pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2020, Autoritatea Electorală Permanentă transmite preşedinţilor tribunalelor, cu cel puţin 48 de ore înaintea datei desemnării preşedinţilor birourilor electorale de circumscripţie şi a locţiitorilor acestora, prin intermediul poştei electronice, lista juriştilor înscriși în Corpul experților electorali care au acceptat să fie desemnați în birourile electorale de circumscripție și care cuprinde numele, prenumele, codurile numerice personale, domiciliile, adresele de e-mail şi numerele de telefon ale acestora. (2) Persoanele prevăzute la alin. (1) care nu au fost desemnate preşedinţi ai birourilor electorale de circumscripţie şi locţiitori ai acestora, conform art. 26 alin. (5) – (11) din Legea nr. 115/2015, cu modificările şi completările ulterioare, vor putea fi desemnate preşedinţi ai birourilor electorale ale secţiilor de votare şi locţiitori ai acestora. Art. 8. – (1) La alegerile pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2020, operatorii de calculator asigură, în condițiile stabilite prin hotărâre a Autorității Electorale Permanente, înregistrarea audiovideo neîntreruptă a operațiunilor efectuate de către membrii birourilor electorale ale secțiilor de votare pentru numărarea voturilor. (2) Președintele biroului electoral al secției de votare asigură transmiterea prin mijloace electronice către Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal a fotografiei procesului-verbal privind consemnarea rezultatelor votării, precum și a informațiilor provenite din verificarea corelării datelor înscrise în procesele-verbale privind consemnarea rezultatelor votării. (3) Înregistrările prevăzute la alin. (1) și fotografiile proceselor-verbale prevăzute la alin. (2) se realizează în localul de vot prin intermediul terminalelor informatice puse la dispoziție de Serviciul de Telecomunicații Speciale. (4) Serviciul de Telecomunicații Speciale verifică existența înregistrărilor prevăzute la alin. (1), consemnează aspectele constatate în procesul-verbal de primire a terminalelor informatice, cu ocazia primirii acestora de la operatorii de calculator și le transferă pe un mediu de stocare. Înregistrările audiovideo se păstrează pentru o perioadă de 12 luni de la data încheierii perioadei electorale, în condițiile legii. (5) Serviciul de Telecomunicații Speciale pune la dispoziția organelor competente să constate contravenții și fraude electorale sau să urmărească infracțiuni, la cererea acestora, copii ale înregistrărilor audiovideo prevăzute la alin. (1). Art. 9. – (1) La alegerile pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2020, Autoritatea Electorală Permanentă, cu sprijinul Serviciului de Telecomunicații Speciale, asigură funcționarea în sediul Biroului Electoral Central a unei infrastructuri informatice care îndeplineşte următoarele obiective: a) asigură funcționarea Sistemului informatic de centralizare a datelor din procesele-verbale privind consemnarea rezultatelor votării; b) asigură stocarea în timp real a duplicatelor bazelor de date generate de Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal, precum și a jurnalelor mașinilor pe care rulează acesta, pentru facilitarea analizei și transparenței acestora. (2) Infrastructura informatică prevăzută la alin. (1) este unică și cuprinde servere, sisteme de stocare a datelor, echipamente de comunicații și de securitate, precum și licențe și aplicații informatice, asigurate, instalate și configurate de Serviciul de Telecomunicații Speciale, conform cerințelor operaționale ale Autorității Electorale Permanente, fiind destinată exclusiv aplicării dispozițiilor prezentei legi. (3) Sistemul informatic de centralizare a datelor din procesele-verbale privind consemnarea rezultatelor votării și Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal pot fi accesate pentru vizualizarea în timp real a datelor, din sediul Biroului Electoral Central, de către reprezentanții Biroului Electoral Central și cei ai Autorității Electorale Permanente, pe baza drepturilor de acces stabilite prin decizie a Autorităţii Electorale Permanente. (4) Autoritatea Electorală Permanentă împreună cu Serviciul de Telecomunicații Speciale asigură asistența și suportul tehnic pentru funcționarea echipamentelor și aplicațiilor informatice prevăzute la alin. (2). (5) Autoritatea Electorală Permanentă, cu sprijinul Serviciului de Telecomunicații Speciale, asigură aplicațiile și/sau serviciile informatice ce vor fi utilizate de Biroul Electoral Central pentru centralizarea datelor din procesele-verbale privind consemnarea rezultatelor votării, precum și echipamentele informatice necesare centralizării rezultatelor votării de către Biroul Electoral Central. Acestea vor funcționa în cadrul infrastructurii informatice prevăzute la alin. (1), cu asigurarea redundanței în centrul de date al Serviciului de Telecomunicații Speciale. (6) Aplicațiile informatice prevăzute la alin. (5) sunt certificate de Autoritatea Electorală Permanentă și puse de către aceasta la dispoziția partidelor politice și organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale care participă la alegeri, la cererea scrisă a acestora. (7) La alegerile pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2020, Autoritatea Electorală Permanentă asigură, pe tot parcursul zilei votării și al zilei următoare, publicitatea datelor privind numărul alegătorilor prezenți la vot, respectiv a informațiilor rezultate în urma verificării corelațiilor din procesele-verbale privind consemnarea rezultatelor votării, obținute prin Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal. Art. 10. – La alegerile pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2020, primarii pot asigura personal tehnic necesar pentru sprijinirea activității birourilor electorale ale secțiilor de votare. Art. 11. – (1) La alegerile pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2020, pentru activitatea desfășurată în cadrul organismelor electorale și pentru suportul tehnic al acestora se acordă următoarele indemnizații: a) 250 de lei pe zi de activitate pentru președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare, locțiitorii acestora și operatorii de calculator; b) 150 de lei pe zi de activitate pentru membrii birourilor electorale ale secțiilor de votare, alții decât cei prevăzuți la lit. a); c) 250 de lei pe zi de activitate pentru președinții birourilor electorale de circumscripție județeană și președintele biroului electoral de circumscripție a municipiului București, pentru locțiitorii acestora, precum și pentru membrii birourilor electorale de circumscripție județeană și membrii biroului electoral de circumscripție a municipiului București; d) 200 de lei pe zi de activitate pentru președinții birourilor electorale de circumscripție comunală, orășenească, municipală și de sector al municipiului București, precum și pentru locțiitorii acestora; e) 100 de lei pe zi de activitate pentru membrii birourilor electorale de circumscripție, alții decât cei prevăzuți la lit. d); f) 100 de lei pe zi de activitate pentru personalul tehnic prevăzut la art. 10; g) 100 de lei pe zi de activitate pentru personalul tehnic auxiliar al birourilor electorale de circumscripție, pentru membrii comisiilor tehnice judeţene și pentru membrii comisiei tehnice a municipiului Bucureşti; h) 250 de lei pe zi de activitate pentru membrii Biroului Electoral Central; i) 200 de lei pe zi de activitate pentru personalul tehnic auxiliar al Biroului Electoral Central. (2) Plata indemnizațiilor prevăzute la alin. (1) lit. a) – e) și g) se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Afacerilor Interne, pentru instituțiile prefectului. (3) Plata indemnizațiilor prevăzute la alin. (1) lit. f) se suportă din bugetele comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor municipiului București sau județelor, după caz. (4) Plata indemnizațiilor prevăzute la alin. (1) lit. h) și i) se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Autorității Electorale Permanente. (5) Primirea indemnizațiilor prevăzute la alin. (1) nu afectează dreptul de a primi alte diurne, indemnizații, pensii sau alte drepturi bănești cuvenite în baza unor legi speciale. (6) Indemnizațiile prevăzute la alin. (1) reprezintă venituri din alte surse în sensul art. 114 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, şi sunt exceptate de la plata contribuțiilor sociale, pentru acestea datorându-se și virându-se numai impozitul pe venit potrivit legii. (7) Plata indemnizațiilor prevăzute la alin. (1) se face pe baza listelor de prezență întocmite în condițiile stabilite prin hotărârea Guvernului privind cheltuielile necesare pregătirii și desfășurării în bune condiții a alegerilor locale, prevăzută la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 84/2020. (8) Membrii birourilor electorale, operatorii de calculator, personalul tehnic auxiliar, precum și personalul Ministerului Afacerilor Interne care aplică măsuri de menținere și asigurare a ordinii și liniștii publice la aceste birouri și la sediile Autorității Electorale Permanente au dreptul la o indemnizație de protocol de 20 de lei de persoană pentru apă, cafea și gustări pentru fiecare zi de activitate. (9) Membrii birourilor electorale ale secțiilor de votare şi operatorii de calculator ai acestora au dreptul să primească, la cerere, o zi liberă plătită de la locul de muncă, în ziua următoare zilei votării, pe baza adeverinței eliberate în acest sens de către biroul electoral de circumscripție sau Autoritatea Electorală Permanentă, după caz. (10) Prin derogare de la prevederile art. 61 și 155 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, indemnizația de protocol prevăzută la alin. (8) este venit neimpozabil și este exceptată de la plata contribuțiilor sociale. (11) Membrii birourilor electorale ale secțiilor de votare și operatorii de calculator ai acestora primesc indemnizațiile prevăzute la alin. (1) lit. a) și b) pentru 5 zile de activitate la primul tur de scrutin, respectiv pentru 3 zile de activitate la turul de scrutin organizat conform art. 39 alin. (1) lit. h), art. 101 alin. (3) și art. 1011 alin. (3) din Legea nr. 115/2015, cu modificările și completările ulterioare. (12) La alegerile pentru autoritățile administraţiei publice locale din anul 2020, candidații nu pot fi desemnați operatori de calculator ai birourilor electorale ale secțiilor de votare. Art. 12. – (1) La alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020, buletinele de vot se tipăresc de către Regia Autonomă „Monitorul Oficial”, cu aplicarea corespunzătoare a art. 58, 60, 116 şi 117 din Legea nr. 115/2015, cu modificările şi completările ulterioare. (2) La alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020, prin grija prefecților, macheta fiecărui tip de buletin de vot, din fiecare circumscripție electorală, este prezentată membrilor birourilor electorale de circumscripție județeană până cel mai târziu cu 23 de zile înaintea datei votării. (3) La alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020, confecționarea timbrelor autocolante este asigurată, în condițiile legii, de Compania Națională „Imprimeria Națională” – S.A., până cel mai târziu cu 10 zile înaintea datei votării. (4) La alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020, ştampilele cu mențiunea „VOTAT” se confecționează de Regia Autonomă „Monetăria Statului” până cel mai târziu cu 10 zile înaintea datei votării. (5) În scopuri de arhivare în interes public, în scopuri de cercetare științifică şi/sau istorică, după publicarea rezultatelor alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020 în Monitorul Oficial al României, Partea I, instituţiile prevăzute la alin. (1), (3) şi (4) pun la dispoziţia Autorităţii Electorale Permanente, la cererea acesteia, buletine de vot, timbre autocolante şi ştampile cu menţiunea „VOTAT”. Art. 13. – (1) La alegerile pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2020, prin derogare de la prevederile art. 25 alin. (1) și (2) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, contribuțiile partidelor politice pentru campania electorală prevăzute la art. 30 din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pot proveni și din sursa de finanțare prevăzută la art. 3 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare. (2) În cazul prevăzut la alin. (1), prin derogare de la prevederile art. 28 alin. (4) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, fiecare partid politic utilizează câte un cont bancar distinct.