Klaus Iohannis a luat cina cu colegii liberali la un restaurant din Sibiu

Preşedintele ales a cinat, în această seară, la un restaurant din Sibiu împreună cu membrii staff-ului de campanie, cu colegii din noul PNL şi cu consilieri locali şi primari din judeţ.

"Mă întâlnesc cu colegele şi cu colegii din noul PNL", a spus Klaus Iohannis la sosirea la restaurant, relatează mediafax.ro.

Înaintea sa, au ajuns liderii locali ai noii formaţiuni liberale, deputaţii Raluca Turcan şi Mircea Cazan, viceprimarul Virgil Popa, dar şi parlamentari, consilieri locali şi judeţeni şi primari din judeţul Sibiu.

"E o întâlnire a staff-ului care a muncit tare mult în această campanie, cu preşedintele ales, şi cred că e o întâlnire de bun augur de ambele părţi. Este o întâlnire de mulţumire că am reuşit să dăm României acest proiect de viitor şi că am dat României o şansă şi am dat românilor cinstiţi, buni şi decenţi din această ţară o şansă", a declarat deputatul Raluca Turcan.

În total, la întâlnire participă aproximativ 130 de persoane, iar meniul conţine bucate tradiţionale şi peşte.

Deputatul Ioan Tămâian a precizat că, la finalul serii, fiecare participant va primi din partea lui Klaus Iohannis câte un exemplar din cartea acestuia "Pas cu pas".