Înainte de a face sex cu o femeie întîmplătoare, un bărbat prudent trebuie să-și pună prezervativ. Înainte de a vedea ce se spune în presa noastră despre vizita lui Klaus Iohannis la Washington, omul simplu, neatins de patima caragialeană a chibițărelii politice, prudent cînd vine vorba de manipularea prin presă, trebuie să țină cont de:

 

 

 

1. Sleirea de către presă, prin folosire excesivă și nepotrivită, a adjectivului istoric. Fătucele analfabete și guguștiucii semidocți se definesc printrun vocabular sărac. În divorț definitiv cu bogăția limbii romîne, presa noastră apelează la primul adjectiv întîlnit în cale cînd e nevoie să gîdile un eveniment: Totul e istoric pentru presa noastră săracă din toate punctele de vedere. Și vizita lui Klaus Iohannis la Casa Albă ca și vizita mogulului în redacție. Dacă dă soarele după ploaie e musai să fie vorba de un eveniment istoric și dacă o starletă și-a găsit un nou ibovnic, întîmplarea e istorică.
2. Blestematul nărav al presei babuine de a urmări o astfel de faptă de politică externă din perspectiva unei slugi, fericite că Stăpînul în loc să-i dea un picior în fund, o bate pe umăr. De aici supralicitarea unor momente de protocol, căutarea cu lumînarea a amănuntelor menite a dovedi cît de bine primit a fost Klaus Iohannis, larma stîrnită de gesturi aflate în vecinătatea penibilului, cum ar fi șapca oferită cadou lui Klaus Iohannis, care și-a pus-o imediat pentru a face pe placul Stăpînului.
3. Trecerea presei de casă a PSD de partea candidatului Klaus Iohannis sub semnul sloganului: Trăiască Klaus Iohannis, Jos Dan Barna! Despre Viorica Dăncilă nu s-a primit nici o indicație. Ea oricum nu e luată în seamă de Klaus Iohannis în campania pentru Cotroceni. Un exemplu strălucit al acestei realități, oarecum surprinzătoare pentru electoratul PSD și evident pentru consumatorul televiziunilor de știri Antena 3 și România tv, consumator care-l urăște pe Klaus Iohannis, îl constituie emisiunea maraton de la România tv de marți, 20 august 2019, seara.

De la TVR-ul lui Ion Iliescu de pe vremuri n-am mai întîlnit o asemenea lustruire a unui fapt de politică externă avînd drept autor președintele în exercițiu. Cînd Ion Iliescu a dat nas în nas cu unul din președinții Bush pe culoarele ONU și, neavînd încotro, și-au spus unui altuia Pardon! pe englezește, Televiziunea română a dat întîmplării proporțiile Marii Uniri. În manipularea mizeră a opiniei publice, România tv a îndeplinit și ordinul lui Sebastian Ghiță de a cînta vizita pe motiv că ea a fost aranjată de amicul fugarului de la Belgrad, George Maior. A fost însă și indicația de chibițăreală cu orice preț a candidatului Klaus Iohannis, preferabil pentru obișnuiții afacerilor cu statul lui Dan Barna, presupus radical.

Alături de repetarea tembelă a cuvîntului istoric, de exagerările unei fătuce gîfînde care transmitea din fața Casei Albe gogoși de presă mai ceva ca din fața Casei lui Dincă de la Caracal, televiziunea lui Sebastian Ghiță a îndeplinit comanda de la Cotroceni invitînd în direct muștiuce de - ale lui Klaus Iohannis precum Rareș Bogdan sau unul căruia moderatoarea îi zicea Ionel Dancă.

4. Relația tipică istoriei noastre dintre România și o Mare Putere a momentului. Această relație definită ca asimetrică, funcționînd în relația cu Germania din timpul celui de-al doilea Război, cu URSS din timpul Războiului Rece, e una în care Marea Putere încearcă să-și impună toate interesele sale fără a ține cont de interesele celuilalt partener.

America a luat locul URSS în relația asimetrică dintre România și o Mare Putere a momentului. Evident, așa cum ne arată Istoria, într-o astfel de relație, variantă modernă a relației de vasalitate din Evul Mediu (Înclină genunchiul! cum îi zicea Daenerys Targaryen lui John Snow), partenerul Mic nu poate pretinde poziții de egalitate cu partenerul Mare.

Cu toate acestea, așa cum a arătat Istoria noastră, Cel Mic e obligat să-și apere interesele și să și le satisfacă fără a risca relația. De regulă într-o asemenea relație se petrece o evoluție de la dependența totală de Marele Partener la minima Independență față de acesta. Așa s-a întîmplat în relația dintre România și URSS. Cu Germania, relația a fost mai complicată. Deși Mareșalul Antonescu a ținut la imaginea publică a unei poziții de egalitate cu Hitler, în momentele cruciale pentru destinul țării - trimiterea Armatei Române la Stalingrad în timp ce Hitler ceruse doar o participare, iar Ungaria se străduise să sacrifice mult mai puțin- Mareșalul a făcut exces de zel în relația asimetrică.

5. Klaus Iohannis n-a fost la Washington în calitate de președinte al României. A fost la Washington, răspunzînd unei convocări alintate drept invitație, în calitate de candidat la prezidențiale. Dacă ar fi fost ca președinte ar fi ținut cont de interesele României. Cum a fost în calitate de candidat, a ținut cont doar de interesele sale electorale. Care erau aceste interese? America se bucură în România de o mare simpatie. În raport cu alte Mari Puteri ale Momentului românii mai cred încă în dragostea Americii față de România. Klaus Iohannis e văzut în România, mai ales de electoratul PSD, drept țuțărul Angelei Merkel. Donald Trump e într-un război deja afișat cu Germania. Pentru a obține votul PSD în turul al doilea, în confruntarea cu Dan Barna, Klaus Iohannis avea nevoie ca de aer de imaginea de politician aflat în grațiile lui Donald Trump. Avea nevoie de asta și pentru că în rîndul electoratului PSD s-a creat iluzia că Donald Trump e un dușman al Statului Paralel din România, favorizat de Marile Puteri europene.

Pe această iluzie a pariat Liviu Dragnea, care, evident, a pierdut. Pentru a avea șanse în turul al doilea în fața lui Dan Barna, Klaus Iohannis avea nevoie de-a trece în fața electoratului PSD drept omul lui Trump, preferat lui Dragnea sau Dăncilă.

Klaus Iohannis s-a pisicit pe lîngă Donald Trump în perspectiva confruntării cu Dan Barna din al doilea tur. Mirosindu-l, marele negustor care e Donald Trump l-a răsplătit cu o bătaie pe umăr.

Să vadă electoratul PSD că Klaus Iohannis e omul americanilor.