Este ziua Franței, iar Ambasada organizează, astăzi, o recepție cu acest prilej. La fel cum a procedat și de ziua SUA, Liviu Dragnea nu va participa nici la acest eveniment, potrivit unor surse din PSD. Singurul demnitar al statului care și-a anunțat prezenta este președintele Klaus Iohannis.
Anul acesta, Ziua Franței se desfășoară sub semnul Centenarului
Până la această oră, liderii PSD – ALDE, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, nu au anunţat dacă vor participa la eveniment sau îl vor boicota, cum au procedat şi în cazul recepţiei organizate de Ambasada SUA.
Potrivit organizatorilor, recepția începe la ora 13. Franţa, alături de Statele Unite, se numără printre cele 12 state, care şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la modificările aduse legilor justiţiei.
Ziua naţională a Franţei celebrează două evenimente majore: începutul Revoluţiei Franceze şi Sărbătoarea Federaţiei.
Conform tradiţiei, la ora 10, preşedintele Franţei ajunge la Arcul de Triumf. E întâmpinat de şeful Statului Major al armatelor, trece trupele în revistă şi apoi merge pe Champs-Elysées pentru a asista la defilarea militară. Seara, Turnul Eiffel va fi luminat de un foc de artificii, conform realitatea.net.