Kingston scoate primele dispozitive cu USB 3.0

Kingston a scos astăzi pe piață noile flash drivere cu USB 3.0 încorporate, a anunțat compania.

Datorită acestei tehnologii transferul de date se poate face acum cu o viteză de până la zece ori mai mare decât cu vechiul 2.0.

Unitatea se numeşte Kingston DataTraveler Ultimate 3.0 şi poate ajunge la viteze de citire de 80MB/sec. şi viteze de scriere de 60MB/sec, fiind disponibil în versiuni de capacităţi de 16, 32 şi 64GB. USB 3.0 oferă aceleaşi caracteristici ''plug and play'' precum generaţia precedentă de tehnologii USB, dar este mai performantă și ceva mai puternică.

La testele realizate în cadrul companiei pentru a proba viteza noii unităţi un film de 1 oră şi 44 de minute (3.9GB) a fost transferat către DataTraveler Ultimate 3.0 într-un minut şi 13 secunde, iar un DVD de 2 ore şi 23 de minute (4.4GB) într-un minut şi 23 de secunde.