Kim Jong-un suferă de boala neraportărilor la covid: Zero cazuri pozitive

În țara condusă cu mână de fier de Kim Jong-un nici coronavirusul nu are curajul să intre. Cel puțin așa pretinde regimul de la Phenian, care a anunțat că nu are niciun caz pozitiv.

Chiar dacă e puțin probabil ca americanii să planifice o călătorie în Coreea de Nord, guvernul SUA își avertizează cetățenii să-și ia gândul, scrie NationalInterest.

Centrul pentru Controlul Bolilor (CDC) avertizează asupra „unui nivel foarte ridicat de COVID-19 în Coreea de Nord”, sfătuind americanii „să evite toate călătoriile în această țară”. Coreea de Nord este evaluată de CDC la un nivel 4, „foarte mare”, care este cel mai înalt nivel. CDC recomandă ca totuși, cei care vor să plece, să fie testați cu una până la trei zile înainte de călătorie și, de asemenea, să poarte o mască în timp ce călătoresc.

În timp ce o planetă a fost și este stăpânită de pandemie, Coreea de Nord anunța cu mândrie că nu există nici măcar un caz de coronavirus în țară. Potrivit Newsweek, Organizația Mondială a Sănătății preciza săptămâna trecută că Phenianul a efectuat „10.960 teste coronavirus și a găsit zero cazuri pozitive”.

Doar naivii ar putea să creadă că singura țară în care covid-19 n-a pătruns și n-a făcut ravagii este Coreea Coreea de Nord, în condițiile în care are graniță cu China. Și cele cîteva informații provenite din Coreea de Nord, de pe tot parcursul anului, au indicat faptul că guvernul reacționează la focarele de coronavirus, temându-se în aceșlași timp de apariția unor noi focare.

Mai mult, după parada gigantică din octombrie, au apărut îngrijorări în toată Coreea de Nord cu privire la răspândirea cazurilor de coronavirus, ceea ce ar fi dus la întârzierea începerii școlii. De asemenea, serviciile de informații sud-coreene ar fi descoperit că Phenianul a executat cel puțin un „spargător de reguli” care a adus mărfuri de peste granița chineză fără permisiune. Până la începutul lunii noiembrie, existau indicii că mii de oameni din Coreea de Nord erau „suspectați” că erau pozitivi. Recent, guvernul nord-coreean ar fi emis un ordin de urgență, cerând ca măsurile de distanțare socială să fie aplicate în continuare la locurile de muncă, inclusiv la ferme.