Kelemen Hunor suspectează un blat PSD-PNL pentru guvernare

Formarea noului Guvern după alegerile din toamnă este un subiect intens discutat în partide. După Traian Băsescu, și liderul UDMR, Kelemen Hunor aruncă scenariul formării unui Guvern PSDPNL.

„Eu cred că în acest moment şi varianta unui Guvern de mare coaliţie PSD-PNL are şanse reale, indiferent ce spun unii şi ce spun alţii. Înainte de alegeri şi de campanie, nu o să spună nimeni că asta va fi soluţia, dar eu nu aş pune în paranteză pentru nici un minut această soluţie. Asta înseamnă peste 70% din mandate, unde nu mai ai nevoie de nimeni”, a declarat Kelemen Hunor.

Băsescu vede și el refacerea USL

Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a declaratși el duminică, la România TV, că nu exclude posibilitatea unui Guvern PSD+PNL după alegerile parlamentare din toamnă, în felul acesta ajungânduse la refacerea USL.Tot duminică seara, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a spus că PSD ar putea accepta să fie parte a unui guvern în care funcţia de premier să revină unui om din afara partidului, cu condiţia ca acesta să fie o persoană pregătită şi să provină din rândul aliaţilor PSD, respectiv ALDE. „Ar fi potrivit să avem un guvern PSD - ALDE şi dacă doreşte şi UDMR să intre în coaliţia majoritară”, a spus ea. Planurile lui Iohannis Copreşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu a susținut și el, luni, că şeful statul va încerca să formeze un guvern de largă coaliţie PSD-PNL după alegerile parlamentare. De altfel, Laurențiu Ștefan, consilierul politic al președintelui Klaus Iohannis, a declarat la începutul verii că este foarte posibil ca șeful statului să ia în calcul varianta numirii unui nou premier tehnocrat. Potrivit lui Laurențiu Ștefan, PSD și PNL vor obține fiecare 32%-35 % la alegerile legislative și nu vor reuși, prin urmare, să guverneze singure.