Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat azi că alegătorii formațiunii pe care o conduce ar vota o moțiune de cenzură împotriva guvernului Ponta, dar că un vot în acest sens trebuie să fie și în concordanță cu programul politic.
Kelemen Hunor a fost întrebat într-un interviu acordat dcnews.ro dacă alegătorii Uniunii ar îndemna UDMR să voteze o moţiune de cenzură împotriva actualului Guvern.
"Probabil, dar lucrurile sunt mult mai nuanţate. La o moţiune de cenzură trebuie să faci o analiză în aşa fel încât alegerea ta de a vota sau de a nu vota o moţiune de cenzură să fie o alegere nu numai în concordanţă cu dorinţa alegătorilor, dar şi în ceea ce priveşte programul tău politic", a răspuns liderul UDMR.
El a afirmat că încă nu se poate da un răspuns până nu se cunoaște textul moțiunii.
"Încă nu putem să dăm un răspuns pentru că nu cunoaştem textul moţiunii, nu cunoaştem perioada când va fi depusă moţiunea, nu cunoaştem ce urmează dacă va fi votată moţiunea - alegeri anticipate sau un guvern - dacă urmează un guvern, cu cine urmează şi cu ce program de guvernare, mai ales. Sunt foarte multe necunoscute care trebuie analizate şi, bineînţeles, va depinde şi de evoluţia Guvernului până la moţiunea de cenzură", a afirmat Kelemen Hunor. În plus, liderul UDMR a arătat că "relaţia personală bună" pe care o are cu Victor Ponta nu îl va împiedica să voteze o moţiune de cenzură împotriva Guvernului condus de acesta.
De asemenea, Kelemen a afirmat că refuzul premierului Victor Ponta de a-l numi pe Klaus Iohannis ca ministru de Interne şi vicepremier a reprezentat "greşeala cea mai mare". "A fost greşeala poate cea mai mare din punctul de vedere al lui Victor Ponta (...) când nu l-a acceptat pe Klaus Iohannis ministru de Interne şi vicepremier. S-a dus şi USL", a spus liderul UDMR.