Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, marţi, referindu-se la acţiunile coaliţiei de guvernare din ultima perioadă, că reprezintă "o perfomanţă uluitoare să-ţi pui în cap o parte din societate şi să anulezi rezultatul alegerilor aproape în totalitate".
"Sancţiunea politică în acest moment e posibilă dacă există majoritatea de a da jos Guvernul. Dacă nu există, atunci sancţiunea va veni din partea electoratului. Este o performanţă şi nu ştiu dacă această performanţă este doar prostie sau este şi o manipulare, este şi altceva. Nici două luni nu au trecut de la alegeri şi să-ţi pui în cap o parte din societate, să anulezi rezultatul alegerilor aproape în totalitate este o performanţă uluitoare. Deci, din acest punct de vedere, coaliţia trebuie să decidă ce va face, fiindcă ei au majoritate. Până când există această majoritate, sancţiunea politică constă în critică şi în vot, dar nu poţi să schimbi majoritatea", a afirmat Kelemen, la Palatul Parlamentului.
În opinia sa, cineva va răspunde politic pentru "greşelile uriaşe" făcute.
"Noi dacă am avea ocazia de a da jos un Guvern şi de a şti ce punem în locul lui, atunci am putea merge pe o astfel de variantă, dar în acest moment, cu noi, fără noi, 54% e 54% şi cei care au iniţiat această moţiune de cenzură au făcut foarte bine, dar şi ei sunt convinşi că nu au capacitatea parlamentară de a da jos Guvernul. Ce se va întâmpla, ce decizie va lua coaliţia legat de ministrul Justiţiei - cineva, până la urmă, va răspunde, sunt convins, politic, pentru ceea ce s-a întâmplat fiindcă au fost greşeli după greşeli şi greşeli uriaşe", a afirmat liderul UDMR, citat de Agerpres.
Potrivit acestuia, prioritatea Guvernului ar fi trebuit să fie bugetul.
"Nu poţi merge în faţa societăţii, în acelaşi timp, să propui şi graţiere şi să modifici Codurile prin ordonanţă de urgenţă înainte de buget. Totuşi, bugetul ţării este prioritatea numărul unu pentru orice Guvern. Nu trebuia să vorbeşti despre nimic până când nu ai un buget votat în Parlament. Deci, din acest punct de vedere, au fost greşeli nu numai tactice, ci şi strategice", a susţinut Kelemen Hunor.