Kelemen Hunor, despre criza din USL: Patru domni seara ies dintr-un club şi se ceartă, trag unul de celălalt şi nu ştiu încotro să meargă

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a ținut să precizeze într-un interviu acordat Ziare.com că nu a fost contactat de nimeni pentru negocieri privind intrarea la guvernare și nici nu dorește să facă acest pas. Totodată, liderul UDMR le-a cerut reprezentanților USL să vină cu soluții pentru oameni, nu cu scandal.

" Eu cred că este treaba lor, aşa au fost votaţi împreună, PSD cu PNL. Mă aştept totuşi la o soluţie în zilele următoare, dar nu am de unde să ştiu ce se va întâmpla, noi nu suntem în acest moment parte a acestui scandal, cu toate că am văzut că sunt câteva personalităţi politice şi câţiva comentatori care nu au o idee mai bună şi încearcă să ne introducă şi pe noi în acest scandal.Noi nu vrem să luăm locul nimănui, nu vrem să intrăm la guvernare şi ne vedem de treaba noastră, ne pregătim de ce e mai important în acest moment pentru UDMR şi de la guvernanţi aşteptam soluţii, nu scandal", a declarat Kelemen Hunor. Totodată, Kelemen Hunor a afirmat că nu înţelege blocajul din USL şi subliniază că probleme cetăţenilor de rând sunt cu totul altele.

"Ştiţi cum e când patru domni seara ies dintr-un club şi se ceartă, trag unul de celălalt şi nu ştiu încotro să meargă. Cam aşa arată după un ani şi ceva aceasta guvernare, asta este realitatea. În rest, fiecare încearcă să îşi rezolve probleme politice, dar pentru oameni, cei care s-au dus şi au votat USL, importante erau promisiunile, speranţă", a conchis liderul UDMR. CITIȚI ȘI:

  • PSD, pus să aleagă între Voiculescu și Iohannis
  • O nouă CONDIȚIE pentru PSD. Antonescu nu-l vrea nici pe Geoană în Guvern. VEZI replica lui Geoană
  • Victor Ponta: USL, cea mai bună formulă de guvernare. O păstrăm