Liderul UDMR, Kelemen Hunor a afirmat, cu privire la proiectul care vizează autonomia Ţinutului Secuiesc, că a mai fost în Parlament şi "nu s-a întâmplat nicio nenorocire", informează Agerpres.
"Acest proiect a mai fost în Parlament şi nu s-a întâmplat nicio nenorocire. Este la început de procedură, nu ştim dacă va ajunge în Parlament sau nu, fiindcă urmează procedura de adunare a semnăturilor, apoi merge la Curtea Constituţională şi după ce trece de Curte va ajunge în Parlament. Dar este conform legii, orice om, dacă găseşte încă 9 persoane, poate să facă astfel de demersuri pentru foarte multe domenii, inclusiv modificarea Constituţiei. Deci, ei n-au făcut nimic ilegal, au făcut aşa cum scrie, altfel nu ar fi fost publicat proiectul în Monitorul Oficial", a spus Kelemen Hunor, sâmbătă, la finalul Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU) de la Târgu Mureş, referindu-se la publicarea în Monitorul Oficial a iniţiativei legislative cetăţeneşti privind declararea autonomiei Ţinutului Secuiesc.
Kelemen Hunor a refuzat să comenteze declaraţia liderului PSD, Liviu Dragnea, care eticheta iniţiativa ca fiind menită să "incite anumite părţi din populaţie".
"Întrebaţi-l pe domnul Dragnea, nu pe mine. Eu nu comentez nici ceea ce spune Dragnea, nici ceea ce spun alţii, eu spun că nu este nimic ilegal, nu este nimic imoral, nu este nimic ieşit din comun. Acest proiect, de altfel, a mai fost în Parlament acum foarte mulţi ani, când parlamentarii au depus şi iniţiativă legislativă. Deci, nu este o noutate. În acest moment, e mult prea devreme să comentăm ce va fi în Parlament, pentru că ei trebuie să adune semnăturile necesare", a spus liderul UDMR.
Iniţiativa cetăţenească privind "autonomia Ţinutului Secuiesc" nu va trece în Parlament şi nu există vreun risc în acest sens, a dat asigurări vineri preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, lider al PSD.
"N-am văzut nici la noi, la PSD, nici la ALDE şi nici la alte partide vreo ezitare în această privinţă. Poziţia noastră este foarte clară: În Parlament nu va trece aşa ceva, prevederile din Constituţie sunt limpezi. Regret că există astfel de iniţiative, pentru că astea fac să incite anumite părţi din populaţie, să le aducă într-o stare care nu e foarte pozitivă. Dar la noi nu se pune problema, nu e niciun risc ca în Parlament să se materializeze o astfel de iniţiativă", a declarat Dragnea, la Palatul Parlamentului.
O iniţiativă legislativă cetăţenească privind declararea autonomiei Ţinutului Secuiesc a fost publicată joi în Monitorul Oficial.
Inițiativa care stabileşte "statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc" a fost elaborată de un comitet format din zece persoane: Arus Zsolt Istvan, Czink Attila, Kercso Attila, Baico Zsigmond, Kovacs Laszlo, Cziriak Karoly, Elekes-Jozsa Martin, Takacs Jozsef, Kolcsar Gheza şi Marton Csaba.
Citește și: Proiect de lege pentru autonomia Ținutului Secuiesc, publicată în Monitorul Oficial. VEZI ce prevede