Liderul UDMR Kelemen Hunor a declarat, marţi, la Gândul Live, că nu a fost surprins de demisia directorului SRI George Maior, dar a apreciat că recentul interviu acordat de acesta a fost "un pic atipic", precizând însă că nu doreşte să facă speculaţii.
"Nu m-a surprins în niciun fel, dar sigur nici nu se poate spune că este ceva foarte, foarte suprinzător, pentru că a venit un nou preşedinte şi probabil că au fost nişte nişte discuţii, nu-mi dau seama. Important e că după nouă ani de zile nu este o foarte mare surpriză dacă cineva pleacă dintr-o funcţie şi este un act unilateral demisia, el lasă după acest mandat de nouă ani un serviciu mult mai reformat, nu spun că reformat de tot, dar mult mai reformat şi mult mai modernizat decât în perioada fostului director Radu Timofte, dar mai este mult de făcut probabil că s-a gândit şi domnul Maior la această perioadă de nouă ani de zile şi este o ieşire după un mandat plin, hai să spunem aşa din punct de vedere al activităţii şi al realizărilor, dar nu pot comenta. Am văzut fragmente din interviul dat pe B1 TV, era un pic un interviu atipic pentru domnul Maior şi cu ceea ce ne-a obişnuit el în nouă ani de zile când dădea interviuri şi declaraţii, dar mă rog. N-aş vrea să intru eu în fel şi fel de speculaţii că nu am baza necesară, informaţiile necesare de a specula şi de a formula nişte concluzii", a afirmat liderul UDMR.
Întrebat dacă i s-a părut că este o încercare de ieşire din scenă, având în vedere că în urmă cu câteva zile preşedintele Iohannis spunea că nu este problemă la SRI, are un şef, iar Maior nu mai era aşa de dispus să-şi dea demisia cum anunţase înainte de alegerile prezidenţiale, Kelemen Hunor a spus că nu ştie ce discuţii au fost între preşedinte şi directorul SRI şi s-a declarat convins că preşedintele Iohannis şi cei care sunt în jurul preşedintelui vor gestiona şi acest moment.
"Acum avem două servicii fără numărul unu în fruntea serviciilor, şi SIE şi SRI fără director. Deci trebuie să vină în faţa Parlamentului cu două propuneri şi atunci vom vedea cu cine vrea să meargă mai departe", a spus Kelemen Hunor, care însă a negat că acesta ar putea fi un subiect suplimentar pe agenda discuţiilor de miercuri, de la Cotroceni, dintre preşedinte şi partidele parlamentare.
El a mai precizat că votul în Parlament va depinde de persoana propusă pentru postul rămas vacant.
CLICK pe imagine pentru a vedea înregistrarea emisiunii ”Lumini și umbre” care l-a avut ca invitat pe șeful SRI. George Maior.
Directorul Serviciului Român de Informaţii, George Maior, şi-a înaintat, marţi, demisia de la conducerea SRI preşedintelui României, iar Klaus Iohannis a acceptat-o, anunţul fiind făcut de Administraţia Prezidenţială. Citește mai multe aici