Kelemen Hunor vrea acum ca Opoziţia să depună cât mai repede moţiunea de cenzură.
Președintele UDMR consideră că orice întârziere poate conduce la riscul unei reorientări din partea parlamentarilor care ar vota acum moţiunea.
Liderul UDMR apreciază că Opoziţia lasă senzaţia că nu vrea preluarea guvernării.
„Este prima dată din 2017 până în prezent când o moţiune de cenzură poate trece fără vreo problemă. Cred că cei care au anunţat că depun moţiune de cenzură au pierdut deja o săptămână.
Dacă mai pierd o săptămână, s-ar putea să fie o surpriză mare, să existe o reorientare, fiindcă aşa e în Parlamentul României de 30 de ani, aşa e în politica românească şi să se trezească că are majoritate Guvernul, are 233 de voturi la restructurare. Dacă există 233 de voturi pe partea Guvernului, nu vor exista 233 de voturi pe partea Opoziţiei.
Orice pierdere de vreme, temporizare a depunerii moţiunii de cenzură prin fel de fel de argumente, de pretexte, va lăsa senzaţia că nu se doreşte preluarea guvernării de către Opoziţie. Nu e bine, pentru că în acest moment eu cred că ar fi un pas important să se găsească o nouă formulă de guvernare.
Când se va hotărî să se depună o moţiune de cenzură, vom veni şi vom spune, aşa cum am spus şi săptămâna trecută că moţiunea de cenzură va avea voturile noastre”, a susținut Kelemen, miercuri, în Parlament.
Președintele UDMR a mai menționat că a discutat cu liderul PNL Ludovic Orban despre moţiune. Kelemen i-a transmis acestuia că UDMR nu are condiţii.
„M-a sunat Ludovic Orban săptămâna trecută să ne vedem. Ne-am întâlnit în această dimineaţă. Nu avem condiţii. Am discutat, el a spus cum vede lucrurile, noi am spus că e o pierdere inutilă de vreme. A fost o discuţie normală.
Am făcut o analiză, nu există condiţii, presiuni, noi aşteptăm. (...) Acea solicitare este valabilă în continuare.
Liberalii au anunţat încă din iunie că au o decizie luată în forurile de conducere şi domnul Orban este propunerea lor pentru funcţia de prim-ministru în cazul în care se va întâmpla”, a adăugat Kelemen.