Evenimentul Zilei > Monden > Kate Middleton, bolnavă în sarcină. Avertisment pentru femei: Risc de depresie gravă
Kate Middleton, bolnavă în sarcină. Avertisment pentru femei: Risc de depresie gravă

Kate Middleton, bolnavă în sarcină. Avertisment pentru femei: Risc de depresie gravă

Ducesa de Cambridge a suferit la naștere de hyperemesis gravidarum. Deși pare o afecțiune minoră și temporară, în anumite circumstanțe aceasta poate crește substanțial riscul depresiei.

Boala care a afectat-o pe Kate Middleton când era însărcinată, sarcina toxică sau hyperemesis gravidarum pe numele ei științific, poate avea consecințe nebănuit de grave. Spre exemplu, poate crește cu o treime riscul depresiei postnatale, avertizează specialiștii.

Ducesa de Cambridge a fost afectată de sarcină toxică pe parcursul a două dintre cele trei sarcini ale sale, o condiție fizică ce vizează în jur de 1-2% dintre femeile britanice.

Studiul, condus de cercetători de la Imperial College London and Imperial College Healthcare NHS Trust, arată că aproape jumătate dintre femeile care au suferit de sarcină toxică au suferit și de depresie antenatală. De asemenea, studiul relevă că 30% dintr ele au avut depresie postnatală.

Grețurile matinale în timpul sarcinii sunt unul dintre motivele cele mai comune care duc la spitalizarea viitoarei mame și pot dura până la venirea pe lume a copilului. În anumite cazuri gravidele se pot confrunta cu deshidratarea, pierderea în greutate și pot rămâne la pat, uneori în incapacitatea de a munci săptămâni întregi.

Femeile fără această boală au trăit depresia antenatală într-un procent mult mai mic, de 6%, iar 7% dintre ele au fost afectate de depresie postnatală.

Favorizează depresia severă

Dr Nicola Mitchell-Jones, specialist în obstetrică și ginecologie și conducătoare a studiului, avertizează că  impactul psihologic al acestei afecțiuni nu este luat în serios suficient de profesioniștii în sănătate publică și de publicul larg.

„Trebuie să facem mai mult decât să tratăm pur și simplu simptomele fizice ale sarcinii toxice, evaluarea sănătății mentale ar trebui să devină obișnuință pentru orice femeie care suferă de această boală”, recomandă dr. Michell-Jones.

Unele femei incluse în studiu au avut chiar gânduri de sinucidere în timpul sarcinii toxice. Studiul a vizat 214 femei din trei spitale londoneze, care erau în primul trimetru al sarcinii. Niciuna dintre ele nu urmase un tratament pentru sănătatea mentală în ultimul an, iar nivelul psihologic al stării de bine le fusese evaluat în primul trimestru, apoi la 6 săptămâni după naștere.

Concluziile au arătat că 40% dintre femeile cu sindromul hyperemesis gravidarum s-au confruntat cu depresia în timpul sarcinii, comparativ cu doar 6% din restul femeilor fără această problemă. 29% dintre femeile cu sarcină toxică au suferit de depresie postnatală, față de un procent de 7% din grupul mai mic.

Dintre participantele la studiu, peste jumătate dintre ele au fost nevoite să își ia 4 săptămâni libere sau chiar mai mult, în timpul sau după sarcină. De asemenea, boala are consecințe și asupra legăturii dintre mamă și copil.

Sursa: The Sun

 

Publicat in categoriile: Monden
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: