Karlmann King, SUV-ul blindat cu preț astronomic

Karlmann King, SUV-ul blindat cu preț astronomic

Karlmann King produce cel mai scump și mai masiv SUV din lume. Mașina, care semană izbitor cu Batmobilul, cântărește până la 6 tone, dacă i se adaugă blindaj.

Karlmann King etse proiectat să semene cu un avion de vânătoare stealth, SUV-ul fiind rezultatul muncii unei echipe de 1800 de angajați ai companiei chineze IAT și este asamblat în Europa, scrie carmagazine.co.uk

Compania operează din Los Angeles, are o fabrică în Italia și este finanțată în mare parte de International Automotive Technologies, din Beijing.

Având în vedere prețul astronomic de pornire, de 1,9 milioane de dolari, cumpărătorii își pot personaliza SUV-ul după preferințele lor: scaune tapițate cu piele de aligator, ornamente din aur masiv. Michael Nothdurft, directorul de vânzări al Karlmann King susține că un client din Africa a comandat un SUV cu un preț de 3,5 milioane de dolari, după ce a adugat mai  multe opțiuni, transmite CNBC.

Ne puteți urmări și pe Google News

Majoritatea cumpărătorilor pentru versiunea blindată a lui Karlmann King sunt clienți din zone periculoase, din Orientul Mijlociu și Africa, dar și oameni de afaceri din SUA.

SUV-ul are la bază un șasiu de Ford F-550, ales tocmai pentru  durabilitatea dovedită și capacitatea sa de a face față la greutatea unui vehicul blindat de lux. Mașina este dotată cu un motor V-10 de 6,8 litri și are transmisia lui F-550. Din cauza masei foarte mari, viteza este limitată la 140 de km/h.