Evenimentul Zilei > Actualitate > Kamara, de la Alb și Negru, se implică în scandalul Colțescu: „Nu a fost rasist”
Kamara, de la Alb și Negru, se implică în scandalul Colțescu: „Nu a fost rasist”

Kamara, de la Alb și Negru, se implică în scandalul Colțescu: „Nu a fost rasist”

Un cunoscut artist român îi ia apărarea arbitrului Sebastian Colțescu acuzat de rasism după incidentul din timpul meciului de fotbal dintre aris Saint-Germain şi Istanbul Başakşehir.

România este o țară multiculturală

Artistul a mai arătat că cea mai bună dovadă că România este o țară multiculturală este faptul că el joacă în echipa națională de fotbal a artiștilor și nimeni nu l-a jignit din cauza culorii pielii. În acest context, a arătat Kamara, nici Sebastian Colțescu nu merită tratamenul la care este supus în aceste zile.

„Joc în Naționala Artiștilor Fotbaliști (Triplă Campioană Mondială) de 18 ani încoace și reprezint cu mândrie Tricolorul nostru, am purtat de nenumărate ori chiar banderola de Căpitan. Dovadă că România e o Țară Multiculturală care trăiește în armonie. Mai sunt ieșiri din decor ca pretutindeni în lume, dar nu e cazul acum. Sebastian Colțescu nu merită acest tratament și nici noi cu el”, a mai scris Kamara care a enumerat și situațiile în care sportivii români au fost jigniți pe arenele din întreaga lume, fără ca oficialitățile să ia atitudine:

„Ca români am fost jigniți de nenumărate ori în Sport și nu s-a luat atitudine. Prima greșeală ne revine, pentru că niciodată nu am ripostat, ne-a fost jignită Naționala de Fotbal în nenumărate rânduri și pe vremea Generației de Aur și acum câțiva ani la Euro. A fost jignită Simona Halep, câteva echipe de club din țară în competițile Europene, dar în afară de o știre la Tv, nicio reacție oficială, nici o luare de poziție.

În 2016, am făcut un video în acest sens, despre un prezentator francez care a jignit Nationala noastră de Fotbal, am atras atenția și tot nimic. A fost o scânteie care nu a aprins nimic în Spiritul Colectiv. Acum e călcat în picioare Sebastian Colțescu care a greșit în alegerea cuvintelelor, nu s-a gândit pe moment de asemănarea unor expresii cu semnificații diferite în limbii diferite”, a mai spus Kamara.

Nu este rasism

În concluzie, a mai spus artistul, Colțescu nu a fost rasist atunci când l-a numit pe antrenorul secund Pierre Webo „negru”:

„«Verdictul» meu, el nu a fost Rasist. Și o spun eu, Kamara, component al trupei ALB NEGRU, de 16 ani încoace. Am voie să spun ALB NEGRU?”

Și alte vedete și sportivi din România, precum Gică Popescu, Dan Negru sau Mircea Badea i-au luat apărarea arbitrului Sebastian Colțescu după incidentul neplăcut de la Paris.

PAGINA ANTERIOARA