Justitie

Târgovişte: Noi detalii despre asistentul medical, acuzat că a agresat două fete

Târgovişte: Noi detalii despre asistentul medical, acuzat că a agresat două fete

Asistentul medical care ar fi agresat două adolescente de 13 şi 17 ani, internate în cadrul secţiei de psihiatrie într-un spital din Târgovişte, a fost arestat preventiv. Acesta este acuzat...

Bogdan Aurescu, înlocuit de Alina Oroșan la Comisia de Drept Internațional. Mesajul diplomatului

Bogdan Aurescu, înlocuit de Alina Oroșan la Comisia de Drept Internațional. Mesajul diplomatului

Bogdan Aurescu a fost membru al Comisiei de Drept Internaţional (CDI) din cadrul ON. De asemenea, acesta a ocupat şi funcția de co-preşedinte al  Comisiei, precum și al Grupului de...

Un român aflat pe lista „most wanted”, prins în Italia. Era membrul unei rețele de interlopi

Un român aflat pe lista „most wanted”, prins în Italia. Era membrul unei rețele de interlopi

Alexandru Stoica, un membru al clanului Dacian, a fost capturat în Italia, la Milano, după trei ani de căutări internaționale. Stoica era urmărit în categoria „most wanted” pentru acuzații de...

Tribunalul Vaslui, decizie surpriză în cazul lui Dumitru Buzatu. Stenogramele, eliminate din dosar

Tribunalul Vaslui, decizie surpriză în cazul lui Dumitru Buzatu. Stenogramele, eliminate din dosar

Tribunalul a dispus eliminarea unor stenograme din dosarul lui Dumitru Buzatu. Stenogramele ar fi fost efectuate de doi „colaboratori” în dosar. Unul dintre aceștia ar fi chiar patronul care i-a...

Cazul Adrian Kreiner. Al doilea suspect, adus în țară sub escortă

Cazul Adrian Kreiner. Al doilea suspect, adus în țară sub escortă

Ancheta în cazul morții afaceristului Adrian Kreiner continuă. Marți-noapte, oamenii legii l-au adus în țară pe al doilea suspect în cazul asasinării sibianului. Bărbatul a fost ridicat din Irlanda. Al...

Cătălin Hideg, la „HAI România”: Încurcăturile cu Coldea l-au adus în atenția Ambasadei SUA

Cătălin Hideg, la „HAI România”: Încurcăturile cu Coldea l-au adus în atenția Ambasadei SUA

Cătălin Hideg, patronul companiei Sanimed International, a venit marți, 30 aprilie, la podcastul „HAI România” de la EVZ. Omul de afaceri a apărut tot mai mult prin prsă și în...

Cavalerii de Malta se dezic de Paul Lambrino. Nu a fost invitat la evenimente

Cavalerii de Malta se dezic de Paul Lambrino. Nu a fost invitat la evenimente

Cavalerii de Malta se dezic Prințul Paul și neagă orice relație cu acesta, spunând că nu l-au invitat la nici un eveniment organizat de Ordin. Paul Lambrino a fost arestat...

Cercetarea și slabele investiții! Cătălin Hideg, la HAI România: „Bioterorismul trebuie foarte bine luat în seamă”

Cercetarea și slabele investiții! Cătălin Hideg, la HAI România: „Bioterorismul trebuie foarte bine luat în seamă”

Cătălin Hideg, patronul companiei Sanimed International, a fost invitatul de marți, 30 aprilie, al podcastului „HAI România” de la EVZ. Omul de afaceri a atras tot mai mult atenția în...

Motivele pentru care Victor Ponta a dat în judecată DNA și pe Jean Uncheşelu, procurorul din dosarul „Turceni - Rovinari”

Motivele pentru care Victor Ponta a dat în judecată DNA și pe Jean Uncheşelu, procurorul din dosarul „Turceni - Rovinari”

Victor Ponta a înregistrat acțiunea pe data de 26 aprilie, la Tribunalul Bucureşti, pârâţi fiind statul român, prin Ministerul Finanţelor, dar şi DNA şi procurorul Jean Nicolae Uncheşelu. Obiectul dosarului...

Proces de răsunet în Republica Moldova. Evghenia Guțul a obținut deja o amânare

Proces de răsunet în Republica Moldova. Evghenia Guțul a obținut deja o amânare

Un proces de mare interes la nivelul opiniei publice, în Republica Moldova, este cel care o vizează pe Evghenia Guțul, bașcana din Găgăuzia. Prima ședință, ce a avut loc, marți,...

„Cadou” pentru fostul premier Vlad Filat. De ce a fost amânată pronunţarea sentinţei

„Cadou” pentru fostul premier Vlad Filat. De ce a fost amânată pronunţarea sentinţei

Vlad Filat îşi va afla sentinţa a doua zi după ce îşi va sărbători jubileul de 55 de ani. Judecătoria Chişinău, oficiul Buiucani, a amânat pronunţarea sentinţei în dosarul în...

PUSL cere excluderea judecătoarei din cazul 2 Mai. Scrisoarea semnată de Cristian Popescu Piedone

PUSL cere excluderea judecătoarei din cazul 2 Mai. Scrisoarea semnată de Cristian Popescu Piedone

Tragedia de la 2 Mai. Pe 24 aprilie 2024, secția pentru judecători în materie disciplinară din cadrul CSM s-a întrunit pentru a doua oară. Ei au decis soarta judecătoarei din...

Exclusiv. Pe Prințul Paul îl așteaptă sărăcie și procese, în România. Ce i-a mai rămas din avere

Exclusiv. Pe Prințul Paul îl așteaptă sărăcie și procese, în România. Ce i-a mai rămas din avere

Exclusiv. Prințul Paul al României, așa cum și-a luat titlul, ar trebui să fie extrădat din Malta. În România lucrurile nu sunt chiar roz pentru el. Asta pentru că aici...

Exclusiv. Interlopul basarabean Ion Şoltoianu e liber! Ce spune despre şeful din România, Nicu Patron. Video

Exclusiv. Interlopul basarabean Ion Şoltoianu e liber! Ce spune despre şeful din România, Nicu Patron. Video

Exclusiv. Ion Şoltoianu, renumit luptător K1 şi interlop din Republica Moldova, a scăpat din nou de închisoare. Deşi este învinuit într-un dosar greu de şantaj, Şoltoianu, despre care procurorii moldoveni...

Moştenitorul grupului Lagardère, pus sub acuzare pentru cheltuieli extravagante

Moştenitorul grupului Lagardère, pus sub acuzare pentru cheltuieli extravagante

Arnaud Lagardère, partener general și director al Lagardère SCA, holding al Grupului Lagardère și președinte și CEO al Hachette, a fost pus sub acuzare luni, la Paris, în urma unor...

Traian Berbeceanu, achitat. Acuzațiile de sprijinire a unui grup infracțional nu au fost probate

Traian Berbeceanu, achitat. Acuzațiile de sprijinire a unui grup infracțional nu au fost probate

Traian Berbeceanu scapă de acuzația de sprijinire a unui grup infracțional. Înalta Curte a constatat existența indiciilor comiterii faptei, însă aceasta nu a putut fi probată de Parchet. Fostul șef...

Marian Vanghelie, o nouă decizie favorabilă în dosar. Fostul primar așteaptă prescrierea faptelor

Marian Vanghelie, o nouă decizie favorabilă în dosar. Fostul primar așteaptă prescrierea faptelor

Marian Vanghelie a fost primar al Sectorului 5 timp de patru mandate. De asemenea, el a fost președinte al organizației PSD a Municipiului București, iar pe numele acestuia au fost...

Raport Freedom House despre justiția moldovenească

Raport Freedom House despre justiția moldovenească

Legea nu se aplică în mod egal pentru toți, în Republica Moldova, iar justiția penală se face selectiv, acuză cel de al treilea raport de monitorizare a selectivității justiției penale,...

Ministerul Justiției începe procedura de extrădare în cazul Lambrino. Prințul Paul a fost arestat în Malta

Ministerul Justiției începe procedura de extrădare în cazul Lambrino. Prințul Paul a fost arestat în Malta

InstanţaPaul Lambrino a fost arestat în Malta, instanța respingându-i cererea de eliberare pe cauțiune. În perioada următoare, autoritățile române urmează să inițieze procedurile de extrădare.   Alina Gorghiu, ministra Justiției...

Exclusiv: Valentina Borcea și Cristian Boureanu, împreună în instanță. Cine i-a dat în judecată pe cei doi foști soți

Exclusiv: Valentina Borcea și Cristian Boureanu, împreună în instanță. Cine i-a dat în judecată pe cei doi foști soți

Valentina Borcea și Cristian Boureanu sunt chemați împreună în instanță. Un birou de executări silite este cel care a depus acțiunea. Totul se pare că are legătură cu mai multe...