Uniunea Salvaţi România (USR) şi-a desemnat candidaţii pentru judecătorii CCR. Aceştia sunt avocații Mircea Ursuța și Vlad Ștefan. Dan Barna a afirmat că nu este exclus să fie nominalizări ai unor candidaţi comuni în cazul în care partidele din Opoziţie acceptă această variantă.
„Cele două nominalizări pentru funcțiile de judecător la CCR sunt: Mircea Ursuța, avocat, profesor de la Oradea care a fost unul dintre avocații care au contribuit decisiv la câștigarea proceselor împotriva firmelor Gabrielei Firea; avocatul Vlad Ștefan din București, cu experiență semnificativă în ceea ce înseamnă apărarea statului de drept și contencios administrativ. Ambele propuneri îndeplinesc criteriile de vechime și criteriile prevăzute de lege. Elementul esențial pentru USR este că sunt persoane care nu fac parte și nu au făcut parte din niciun partide politic, pentru că noi credem foarte mult că la CCR nu trebuie să avem politicieni, ci magistrați sau profesioniști ai dreptului care nu au făcut parte din partide politice, pentru că aceste instituții trebuie să fie un arbitru și un judecător al statului de drept și nu un jucător activ cum s-a întâmplat în ultima perioadă”, a declarat Dan Barna, luni, laParlament.
În legătură cu discuţiile între partidele din Opoziţie referitoare la o listă de candidaţi comuni, Barna a afirmat că sunt negocieri, inclusiv cu liderul PNL Ludovic Orban, potrivit newsteam.ro
„Au existat discuții și vom avea discuții astăzi și mâine până la votul final (de marți-n.red.) și cu celelalte partide, cu PNL, și vom vedea dacă vom ajunge la un candidat comun sau nu. Suntem deschiși la aceste discuții. Am discutat cu Ludovic Orban înainte și am convenit să mai povestim și în a doua parte a zilei și mâine dimineață (marți-n.red.). Nu am vorbit cu Kelemen Hunor deocamdată”, a explicat Barna.
Deocamdată, liberalii propun pentru funcțiile de judecător la CCR la Senat pe Daniel Fenechiu, iar la Camera Deputaților pe Ioan Cupșa.
Mandatul judecătoarei Curții Constituționale Simona-Maya Teodoroiu expiră pe 15 iunie. Aceasta a fost propusă de PSD și aleasă în februarie 2015 de plenul Senatului în calitatea de judecător al CCR în locul lui Toni Greblă, care a demisionat din această funcţie.
Mandatul magistratului Ștefan Minea la CCR expiră pe data de 15 iunie. Acesta a fost numit judecător CCR de Camera Deputaților pe 15 iunie 2010.