Justiţia română menţine o condamnare la moarte

Justiţia română menţine o condamnare la moarte

Printr-o sentinţă definitivă a Curţii Supreme, Constantin Răuţă rămâne cu pedeapsa primită de la autorităţile comuniste, în 1974.

Fostul ofiţer al Direcţiei de Informaţii Externe (DIE), Constantin Răuţă, este, de ieri, singurul român condamnat la moarte, la 20 de ani de când România a abrogat pedeapsa capitală. Motivul: magistraţii Curţii Supreme au respins, printr-o decizie definitivă, cererea de revizuire a sentinţei primite de Constantin Răuţă, pe 2 septembrie 1974, pentru trădare. Judecătorii au menţinut, practic, pedeapsa „aplicată“ în acest caz de autorităţile comuniste.

Mai mult, în urma deciziei de ieri, Răuţă pierde definitiv şi apartamentul pe care l-a deţinut în ţară şi l-a pierdut acum 36 de ani când a cerut azil politic în SUA. O sentinţă „absurdă“

Potrivit mai multor specialişti în Drept contactaţi de EVZ, principala consecinţă a deciziei luate ieri de magistraţi este că Răuţă nu-şi va mai putea exercita drepturile civile în România. Şi asta, în ciuda faptului că - potrivit apărătorului său, Cătălin Dancu - Răuţă a primit până acum, de două ori, paşaport românesc din partea autorităţilor de la Bucureşti, care i-au recunoscut astfel statutul de cetăţean român.

Ne puteți urmări și pe Google News

Dancu a mai arătat că decizia de ieri a Curţii Supreme este „greu de explicat“, iar clientul său este pregătit să o atace la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

„Ăsta e preţul pe care Răuţă îl plăteşte pentru că s-a opus lui Ceauşescu şi a ales libertatea. S-a ajuns ca, în 2009, România să menţină condamnarea la moarte a unui om care a ales să lupte pentru libertate şi împotriva lui Ceauşescu“ ,a declarat avocatul.

În opinia lui Cătălin Dancu, judecătorii ar fi trebuit să aibă în vedere faptul că această condamnare la moarte a fostului angajat DIE a fost considerată o acţiune criminală a dictaturii comuniste în „Raportul de condamnare a crimelor comunismului“, realizat de Comisia prezidenţială pentru analiza dictaturii din România.

La rândul ei, Laura Ştefan, expert al Societăţii Academice din România, consideră că este absurd ca în ţara noastră cineva să fie condamnat la moarte, însă apreciază că, în acest caz, problema poate fi şi una procedurală.

Constantin Răuţă locuieşte din 1973 în SUA, unde a cerut azil politic după ce, în urma unei misiuni, a decis să nu se mai întoarcă în România comunistă. (A contribuit Amalia Derscariu)

INTERVIU CU UN „TRĂDĂTOR“

„Regimul Ceauşescu a plătit mafia din New York să mă asasineze“ EVZ: Aţi devenit singurul condamnat la moarte din România. Vă aşteptaţi la o asemenea sentinţă? Constantin Răuţă: Mă aşteptam să menţină sentinţa lui Ceauşescu. România nu este încă un stat de drept. Majoritatea procurorilor şi judecătorilor au rămas aceiaşi, nu mă aşteptam să nege deciziile luate înainte de ’89. Ei se cred „eroi“, pentru că au slujit cu zel regimul comunist şi cred că sunt „eroi“ şi acum, când apără deciziile de atunci. Condamnarea nu mi-a fost comunicată niciodată oficial. După ’89, am întrebat la Ambasada României în SUA dacă există o condamnare împotriva mea. Mi s-a spus că nu, şi mi s-a eliberat paşaport de cetăţean român domiciliat în străinătate.

Regimul Ceauşescu a plătit 30.000 de dolari mafiei din New York să mă asasineze. Încercarea de care ştiu eu, de pe strada 17th, din Washington DC, a eşuat. Am spus „condamnarea“ între ghilimele, deoarece regimul comunist nu avea nici dreptul legal, nici dreptul moral să mă condamne la moarte. Urmează să ne adresăm CEDO, singurul loc unde românii pot găsi justiţie.

Cum aţi ajuns ofiţer în Direcţia de Informaţii Externe (DIE) şi care era relaţia dumneavoastră cu Ion Mihai Pacepa, cât timp i-aţi fost subordonat? Până când nu am acceptat să lucrez ca inginer pentru DIE, nu am primit paşaport şi viză pentru o bursă de studii în Italia şi Franţa. Planul meu era să cer azil politic în Franţa, la terminarea studiilor. Nu am apucat, fiind adus sub escortă în ţară la nici două luni de la plecarea în Italia, pentru „neîndeplinirea sarcinilor trasate“. Generalul Pacepa era adjunctul DIE, nu am interacţionat prea mult. Aţi discutat atunci cu Mihai Pacepa sau cu altcineva despre obţinerea azilului politic în Statele Unite? Asta însemna sinucidere, nu am discutat cu nimeni planurile mele. Ce s-a întâmplat pe 24 noiembrie 1973, ziua în care aţi ajuns în SUA? Când am ajuns în SUA, am luat taxiul direct de la aeroport până la prima staţie de poliţie din New York şi am cerut azil politic. Valiza mea de serviciu, unde pe lângă aparatură tehnică, aveam şi pastă de dinţi, cămăşi, ciorapi şi chiloţi de schimb, a fost declarată ulterior „valiza diplomatică“ şi returnată regimului Ceauşescu. Dictatorul i-a cerut lui Nixon să mă returneze şi pe mine, însă Nixon şi Kissinger au decis să-mi acorde azil politic. Am cerut azil politic în SUA deoarece în România nu mi-au fost respectate drepturile fundamentale. Acel regim îmi cerea să folosesc pregătirea mea de inginer electronist pentru violarea drepturilor altor români.

Cinci ani mai târziu, Mihai Pacepa obţinea şi el azil politic în Statele Unite. Păstraţi legătura cu dumnealui? Da, sunt în contact cu generalul Pacepa.