Justiția va fi anul acesta, din multe puncte de vedere ,unul dintre obiectivele fierbinți ale instituțiile statului. Cele mai mari schimbări se vor petrece la nivelul DNA, DIICOT dar și CSM. Pe de altă parte, începutul anului nou va aduce cu el din partea ministrului de resort, Tudorel Toader, noi provocări. Pe de o parte, acesta va susține modificare legilor Justiției dar și schimbări importante la nivelul Parchetelor sau vizite surpriză la cei mai căutați cetățeni care au plecat din țară.
* Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a susținut la mijlocul lunii decembrie petru un post de televiziune, că se va deplasa în Serbia pentru a se documenta legat de cazul fostului deputat Sebastian Ghiţă, pentru care autorităţile române solicită extrădarea. ” Este foarte posibil, de fapt am făcut demersuri, ca să realizez o deplasare în Serbia, să am o întrevedere oficială cu ministrul Justiţiei din Serbia pentru a mă documenta la faţa locului, dar, în niciun caz, pentru a grăbi procesul, pentru că niciun oficial din Serbia sau din altă parte nu poate interfera în procesul legislativ din România, nu poate interfera în înfăptuirea actului de justiţie din România” a spus Tudorel Toader.
* Tudorel Toader, ministrul Justiției, a transmis printr-un mesaj postat pe o rețea de socializare faptul că proiectul de lege pentru modificarea legilor Justiției a fost finalizat și va urma participarea la toate dezbaterile pe această temă. ”Este finalizat proiectul de lege pentru modificarea legilor justiției - vom participa la toate dezbaterile”, a fost mesajul ministrului Justiției. Proiectul a trecut de Cameră și se află în dezbatere la Senat.
* CSM va decide cine vor fi următorii președinți ai Consiliului. Potrivit legilor la începutul fiecărui an se schimbă șefii Consiliulu Superior al Magistraturii. În prezent, la conducerea forului se află Mariana Ghenea, iar vicepreședinte sete procurlrul Cristian Ban, de la Alba Iulia.
*Toat 2018 va aduce numirea șefului DIICOT, Daniel Horodrniceanu, al cărui mandat expiră în anul care abia a început
* Laura Codruța Kovesi este cea care va trebui să fie reânoită pe funcția de șefă a Direcției Naționale Anticorupție. Mandatul expiră în 2019. Totodată și adjuncții DNA, procurorii Marius Iacob și Cătălin Nistor, sunt puși în discuție pentru prelungirea mandatelor . Cei trei au fost numiți în funcții în 2013 de fostul președinte Traian Băsescu.
Sentințele din ianuarie
*Instnța supremă se va pronunța definitiv în dosarul lui Toni Greblă, pe 13 ianuarie.
*ICCJ va finaliza caul fostului premier, Victor Ponta, judecat în dosarul Tuceni – Rovinari.
*Elena Udrea va afla sentința definitivă în dosarul ”Gala Bute”