Justiţia dă câştig de cauză casei de asigurări în lupta cu medicii

Cererea de suspendare a Contractului Cadru pe 2011-2012 făcută de Societatea Natională de Medicina Familiei şi 16 medici de familie a fost respisă ca nefondată de Curtea de Apel Bucureşti.

Dosarul nr. 789/2/2011 aflat pe rolul acestei instanţe de judecată la Secţia a -VIII-a contencios administrativ şi fiscal, se referă la suspendarea Hotărârii de Guvern nr. 1389/2010 pentru aprobarea Contractului Cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2011-2012. Reclamanţii sunt Societatea Naţională de Medicina Familiei/ Medicină Generală şi 16 medici de familie în contradictoriu cu Guvernul României, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Ministerul Sănătăţii. Decizia instanței nu e definitivă putând fi atacată la Curtea Supremă.

Contractul cadru reglementează acordarea asistenţei medicale pentru asiguraţi pentru o perioadă de un an. Cel pentru 2011-2012 ar fi trebuit să intre în vigoare de la 1 aprilie, însă a fost suspendat pentru o perioadă de două luni de ministrul Sănătăţii, din cauza divergențelor cu medicii de familie.