Justificarea CCR în favoarea pensiilor speciale. Ce este greșit în legea de abrogare

Justificarea CCR în favoarea pensiilor speciale. Ce este greșit în legea de abrogare

Legea privind abrogarea pensiilor speciale a fost adoptată în Parlament fără să existe o documentare sau fundamentare, cercetare sau studiu de impact, susține Curtea Constituțională în motivarea deciziei prin care prevederi ale actului normativ au fost declarate neconstituționale. CCR s-a pronunțat pe acest act normativ în urma sesizărilor formulate de ÎCCJ și Avocatul Poporului.

Curtea Constituţională a admis, pe 6 mai, sesizările formulate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Avocatul Poporului asupra Legii privind abrogarea unor prevederi referitoare la pensiile de serviciu şi indemnizaţiile pentru limită de vârstă, precum şi pentru reglementarea unor măsuri în domeniul pensiilor ocupaţionale – a pensiilor speciale.

„Curtea reţine că legea criticată are un caracter profund eterogen, vizând statute profesionale diferite, precum şi funcţii de demnitate publică, tratate împreună din perspectiva pretinsului deziderat de eliminare a «pensiilor speciale», fără a se respecta, în consecinţă, exigenţele impuse atât din punctul de vedere al formei specifice fiecărui domeniu de reglementare, cât şi al fondului reglementărilor”, se precizează în motivare.

Judecătorii constituţionali susțin că în cadrul procedurii de adoptare a fost încălcată ordinea constituţională de sesizare a Camerelor Parlamentului şi regulile aplicabile dezbaterilor parlamentare pentru parte din domeniile de reglementare. Astfel, susțin magistrații CCR, actul normativ nu a avut la bază nici o cercetare sau studiu de impact cu privire la impactul bugetar.

Ne puteți urmări și pe Google News

„De asemenea, legea a fost adoptată cu încălcarea exigenţelor de calitate a reglementării, respectiv fără nicio documentare sau fundamentare, cercetare sau studiu de impact, ca simplă reacţie de «abrogare» a unor prevederi legale pretins a crea «sentimente» negative şi cheltuieli bugetare semnificative. Tot astfel, legea a fost adoptată cu încălcarea caracterului general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale şi în pofida avizelor negative (Consiliul Legislativ, Consiliul Economic şi Social, Consiliul Superior al Magistraturii), respectiv a punctului de vedere al Guvernului, în care s-au semnalat jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale în această materie şi caracterul obligatoriu al acesteia”, a explicat CCR.

Pensiile speciale compensează interdicțiile impuse magistraților

De asemenea, se arată în motivare, legea criticată nesocoteşte deciziile prin care Curtea Constituţională a statuat că abrogarea reglementărilor referitoare la pensia de serviciu a magistraţilor (judecători, procurori, magistraţi-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Curtea Constituţională, judecători ai Curţii Constituţionale) încalcă dispoziţiile constituţionale care consacră independenţa justiţiei. Astfel, pensiile speciale acordate magistraților suplinește o serie de drepturi de natură social-economică și politice care le sunt interzise.

„Nivelul adecvat al remunerării şi al cuantumului pensiilor magistraţilor reprezintă o compensaţie parţială a lipsei unor drepturi fundamentale, din categoria drepturilor exclusiv politice (dreptul de a fi aleşi în Camera Deputaţilor, Senat, în funcţia de preşedinte al României ori în organele administraţiei locale, precum şi dreptul de a fi aleşi în Parlamentul European) şi a drepturilor social-economice (dreptul la negocieri colective în materie de muncă, dreptul la grevă, libertatea economică), precum şi a incompatibilităţilor stabilite la nivel constituţional pe parcursul întregii cariere profesionale (...). Acestor incompatibilităţi li se adaugă interdicţiile prevăzute de Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor", menţionează Curtea.

Pe de altă parte, spune instanţa constituţională, stabilirea nivelului pensiei ţine seama de responsabilităţile şi riscurile profesiei de magistrat, care privesc întreaga durată a carierei acestuia.