JURNALISTUL pe care KREMLINUL l-a otrăvit de două ori se destăinuie americanilor

JURNALISTUL pe care KREMLINUL l-a otrăvit de două ori se destăinuie americanilor

Unul dintre cei mai vocali oponenți ai președintelui rus Vladimir Putin susține că a fost otrăvit de două ori din ordinul Kremlinului.

Este vorba despre cunoscutul activist  și jurnalist rus Vladimir Kara-Murza, coordonatorul mişcării de opoziţie ”Rusia deschisă” a fostului magnat petrolier Mihail Hodorkovski.  Aflat în prezent în Statele Unite, Kara-Murza susține că intenționează să revină în Rusia pentru a-și continua protestele față de regimul lui Putin.

Intervievat în cadrul emisiunii 60 minutes a CBS, opozantul lui Putin a precizat că nu are absolut niciun dubiu că a fost vorba despre o otrăvire deliberată, chiar dacă laboratorul toxicologic din Franța nu a depistat în sângele său vreo toxină anume.

”Au încercat să mă omoare și, așa cum v-am spus, doctorii i-au spus soției mele că am doar 5% șanse de supraviețuire. Și când șansele tale sunt atât de mici e clar că nu au acționat ca să mă sperie, ci ca să mă ucidă”, a precizat Kara-Murza. El spune că imediat ce sănătatea îi va permite, se va întoarce în Rusia pentru a-și continua protestele față de regimul lui Vladimir Putin.

Ne puteți urmări și pe Google News

La începutul lunii februarie, pentru a doua oară în ultimii doi ani, activistul în vârstă de 35 de ani a fost internat în stare critică la terapie intensivă. Lui i s-a făcut brusc rău în tren, în timp ce se întorcea la Moscova de la Tver, unde fusese la lansarea unui documentar despre fostul lider al opoziţiei ruse, Boris Nemţov, asasinat în februarie 2015 la doi paşi de Kremlin. Zile în șir el a fost ținut în viață doar cu ajutorul aparatelor.

Și Evghenia, soția opozantului, crede că Vladimir a fost victima unei tentative de asasinat similară celei din 2015.

”Doctorii l-au diagnosticat cu intoxicație acută cu o substanță pe care nu au reușit s-o identifice”, a precizat partenera de viață a lui Vladimir Kara-Murza.

”Mă simt deosebit de norocos. Sunt aici și vorbesc cu dvs în timp ce alți prieteni sau cunoscuți de-ai mei nu o mai pot face”, a conchis Kara-Murza.

CBS va difuza integral interviul cu el duminica viitoare.