Jurnalistul Ion Cristoiu a vorbit despre reuniunea de joi de la București privind preluarea președinției Consiliului Uniunii Europene de către România.
„Prima mea reacție este că de fapt ce s-a întâmplat? Potrivit unei comedii, așa-zis democratice, la președinția aceasta a Uniunii Europene vine căte o țară. Eu cu stilul meu ne-european, am avut un reportaj satiric de la Uniunea Europeană și am zis că cel mai important moment este că se dau niște pungi. La începutul și la sfârșitul mandatului, fiecare țară care este... eu nu am prins, nu mai știu care din ele, oricum, am stat la coadă și era cineva care mi-a luat înainte punga și m-am supărat rău. (...) Din punctul acesta de vedere, sigur, că cea care are președinția are vizibilitate, miniștrii călătoresc, hotelurile se umplu, crâșmele se umplu și fetele de pe șoseaua de centură trăiesc mai bine că vin foarte mulți bărbați, ca să fiu ironic.
Dar ăsta nu este un moment istoric. Sigur că până la urmă gestionarea o fac marile puteri care într-un fel conduc UE.
Ca un pesimist ce sunt, această președinție va fi un dezastru pentru România de imagine. Deci, de regulă o țară ca a noastră folosește acest moment ca imagine publică. Adică descoperă presa străină un premier, vin jurnaliști, băieți simpatici și scriu.”, a declarat jurnalistul Ion Cristoiu.