De la intrarea și a României în Psihoza Coronavirus (după exemplul Psihozei teroriste deosebesc între pericolul real întruchipat de virus și pericolul în imaginea publică) am reamintit un adevăr de viață și de moarte al societății moderne, bazate pe stat de drept, pe lege, pe proceduri și pe dictatura democrației.

Am făcut acest lucru și continui să îl fac, deoarece o întreagă istorie a lumii moderne ne arată că democrația se verifică în vremuri de delir al istoriei și nu în vremuri normale.

În vremuri normale toți liderii lumii democratice lasă impresia că s-au născut în gură cu biberonul democrației. Pe vremuri, cînd venea vorba de deosebirea dintre Est și Vest se spunea că în timp ce în Est politicienii sînt educați de mici, nu în climatul democrației, al statului de drept, ci în cel al dictaturii, în Vest, politicienii sînt din tată-n fiu democrați. Ferească Dumnezeu! se scria și se vorbea pe vremuri ca unui lider din Occident să i se ofere ocazia de a fi nițel dictator. Respectivul ar respinge cu violență oferta. Istoria lumii arăta însă că nevoia de putere e atît de adînc intrată în om încît ea egalează dacă nu chiar întrece alte nevoi fundamentale. Puterea e însă dulce, amețitoare, doar atunci cînd e putere absolută.

Prin urmare, în orice politician stă ca un morb, așteptînd doar condițiile să încolțească și să se dezvolte, nevoia de putere absolută, de putere de tip dictatorial. 

 Liderii occidentali – am tot scris după decembrie 1989 – sînt democrați pentru că n-au condițiile să fie dictatori. Dacă li se oferă, puțini dintre ei vor avea forța să reziste ispitei.

Au venit vremurile Coronavirus.

Toți liderii occidentali, în frunte cu Donald Trump, s-au grăbit să ia măsuri de inimaginabilă restrîngere a drepturilor omului. La început cetățenilor occidentali li s-a recomandat să-și limiteze singuri libertățile individuale, pentru care s-au făcut la un moment dat și Revoluții. În scurt timp însă liderii occidentali au impus cu forța limitarea drepturilor individuale. Stare de urgență, stare de asediu, scoaterea Armatei pe străzi, ordonanțe militare, sancțiunea cu închisoarea dacă ieși din casă. Nu ca să devastezi chioșcurile, nu ca să te bați cu jandarmii, nu ca să protestezi împotriva Guvernului. Să nu ieși din casă pur și simplu. Să te plimbi, să admiri cerul primăvăratic, să te emoționezi la vederea pomilor înfloriți. Codul Penal din toate țările democratice prevede ca a doua sancțiune după arestul preventiv arestul la domiciliu. Peste noapte, zeci de milioane de oameni care n-au comis nici o infracțiune sînt arestați la domiciliu. Culmea, fără posibilitatea de a face recurs.

Pe vremea Binomului SRI-DNA, la un moment dat, Elena Udrea a fost arestată la domiciliu. De-al dracului, pentru că mulți se făceau că n-o cunosc, am vizitat-o la domiciliu. Putea fi vizitată de cine dorea, cu excepția celor cu care ea n-avea voie să se întîlnească. Pentru că voia să fie simpatică, a trimis pe cineva să cumpere prăjituri de la cofetărie. Elena Udrea nu mai e arestată la domiciliu. Da, dar dacă aș vrea s-o vizitez, n-aș putea pentru că ar trebui să am un motiv profesional. Iar ea n-ar putea trimite pe cineva după prăjituri fără ca respectiva să nu completeze pe proprie răspundere o Declarație în care să spună unde și de ce merge. Ca să nu mai spun că înainte putea să facă o seară dansată cu 100 de persoane, pe când acum nu are voie să se întâlnească decât cu maxim trei, și acestea din familia ei.

Arestarea cetățeanului la domiciliu în aceste vremuri e cu atît mai ciudată cu cît:

1. Nici un lider din lumea democrată nu iese în fața națiunii cerîndu-și scuze pentru limitarea drepturilor omului și pentru a susține că e un moment trecător. Toți dezvoltă o fericire neroadă cînd ne anunță că sîntem arestați la domiciliu.
2. Cetățenii europeni, cei care se trag din celebrul Libertate, egalitate, fraternitate, nu zic nici pîs la această gravă încălcare a drepturilor omului. Normal ar fi fost ca ei să se fi închis în casă din proprie inițiativă. Să se dezvolte pe internet mișcarea haștag hai în casă! E limpede că stau în casă pentru că i-a obligat guvernele. Altfel nu s-ar fi introdus amenzi și chiar sancțiuni cu închisoarea. Vă mai amintiți Mișcarea Vestelor galbene? Dacă un protestatar violent era reținut, ba chiar și dacă un protestatar era perchiziționat, se stîrnea un tărăboi național în Franța. Cum adică? Unde sînt drepturile omului? Ei bine, acum în Franța, dacă ieși să te plimbi pe bulevarde vine o patrulă și te sancționează de-ți merg fulgii. Și tu cetățean urmaș al celor care au introdus în lume Drepturile omului, nu zici nimic, și te întorci acasă bucuros că n-ai fost împușcat.
3. Presa, Opoziția, cea care trebuie să vegheze la respectarea drepturilor omului nu anunță că va veghea ca starea de urgență să nu fie cadrul unor abuzuri ale puterii. Ea critică Puterea pentru că n-a luat măsuri și mai dure de îngrădire a libertăților individuale. Marcel Ciolacu, președintele PSD și prin asta liderul Opoziției din România democrată, a fost întrebat cum comentează noile restricții de tip militar în materie de libertatea de mișcare. 

Știți ce a zis Marcel Ciolacu? 

Că măsurile nu sînt atît de drastice cum ar vrea partidul pe care-l conduce.

Atenție!

Nu-i cerem liderului Opoziției să atace măsurile militare din timpul stării de urgență.

Îi cerem să-și facă datoria de lider al Opoziției și să declare că speră că aceste măsuri erau necesare și nu sînt produsul nevoii de putere a puterii, dar mai ales că PSD va veghea ca în aplicarea acestor măsuri Puterea să nu comită abuzuri.