Mai sunt câteva zile până la startul oficial al campaniei electorale, de vineri, 3 octombrie. Toţi candidaţii importanţi şi-au lansat candidaturile, urmând de asemenea să îşi prezinte şi viziunea pentru prezidenţiale.
Liderii ACL au mizat pe un eveniment de forţă, în care sperau să strângă cel puţin 50.000 de susţinători, dar socoteala din teritoriu nu s-a potrivit cu realitatea din târgul Bucureştilor: Iohannis a fost ironizat pentru că şi-a citit discursul de pe prompter, dar şi pentru că a luat fără a avea drepturi imagini care să ilustreze programul său prezidenţial, „România lucrului bine făcut”, una dintre imagini fiind din Polonia. Elena Udrea a optat pentru o lansare originală, printr-un marş de protest la adresa „agentului 000” Victor Ponta. În tot acest timp, candidatul PSD, Victor Ponta, s-a întors din vizita în SUA, unde a primit în dar de la texani o pălărie de cowboy.
Discursul lui Klaus Iohannis a vrut să pară „cool”, dar a reuşit să atragă critici legate de prezența prompterului. Candidatul ACL mai este acuzat că a folosit o imagine cu Stadionul din Varșovia în colajul de imagini intitulat „România lucrului bine făcut” - programul prezidenţial care urmează să fie lansat astăzi de către Iohannis. Acesta a fost ironizat pentru faptul că şi-a citit, stângaci, discursul de pe două telepromptere, nefiind capabil să vorbească liber. Mai mult, Iohannis pare că a plagiat atât modalitatea de afişare grafică a programului său prezidenţial, folosind un colaj de imagini din România care circulă de mai multă vreme pe Internet, cât şi conceptul de bază al programului său prezidenţial. Concret, „România lucrului bine făcut” propusă de Iohannis pare că se inspiră dintr-o carte scrisă de filosoful şi logicianul polonez (coincidenţă?!), Tadeusz Kotarbinski, intitulată „Tratat despre lucrul bine făcut”. În această carte, Kotarbinski subliniază importanţa acţiunilor umane, respectiv efectele acestei munci asupra comunităţii. În esenţă, Klaus Iohannis încearcă să puncteze atât în discursul public, cât şi în elementele viziunii sale prezidenţiale oferite publicului până la această oră, că a făcut lucruri bune în Sibiu şi, pe cale de consecinţă, va reuşi să fie un bun preşedinte.
Problema este că viziunea candidatului ACL are o importantă dimensiune praxiologică, ce pare inspirată, copy-paste în cazul titlului, din filosofia polonezului Tadeusz Kotarbinski. Ţinând cont şi de prezenţa fotografiei stadionului din Varşovia, ca argument pentru „România lucrului bine făcut”, se poate spune că Iohannis confundă România cu Polonia, campania sa nefiind racordată la ţara noastră.
Elena Udrea, de la deconspirarea „agentului 000” Ponta, la o bere cu preşedinte Băsescu. Udrea s-a lansat, ieri, în cursa pentru Cotroceni printr- un marș împotriva guvernului condus de Victor Ponta. Firul roşu al discursului candidatei PMP a fost critica la premierul Ponta, despre care a spus că este „premierul zero”. „Victor Ponta este agentul zero, zero, zero”, a subliniat Elena Udrea, aceasta criticându-l și pe Iohannis, despre care a arătat că din 2009, 2012 și până în ianuarie 2014 a fost partener al lui Ponta și al lui Voiculescu. În a doua parte a zilei, Elena Udrea s-a întâlnit cu preşedintele Traian Băsescu, Emil Boc și mai mulți lideri PMP la o berărie din Parcul Herăstrău.
Candidata PMP la prezidenţiale a arătat că, în mod cert, Traian Băsescu va veni la lansarea programului său de campanie: „Este un program care porneşte de la reformele pe care Traian Băsescu le-a început. Pe de altă parte, este un program politic care poartă amprenta personalităţii mele de om politic, chiar dacă sunt formată în echipa lui Traian Băsescu. Cred că nu are nimeni nicio îndoială că am felul meu propriu de a face politică, de a face lucrurile, chiar şi pentru faptul că sunt femeie”, a declarat Elena Udrea.
„Texanul” Ponta s-a întors din Raiul petroliştilor americani, Houston. Victor Ponta a avut o serie de întâlniri cu petroliştii din Houston, considerat centrul marilor afacerişti din domeniul energetic al SUA, pe care a încercat să-i convingă să investească în România. Ponta le-a vorbit americanilor despre potenţialul energetic al ţării şi i-a asigurat că vor găsi stabilitate în ţara noastră. Candidatul PSD s-a lăudat pe pagina sa de Facebook cu o pălărie de cowboy primită în dar de la americani. Cadoul americanilor este explicat de faptul că, în 2015, Stratum Energy – unul dintre jucătorii energetici americani - va deveni al treilea producător de gaz din România, după Romgaz şi Petrom, cu investiţii de 150 de milioane de dolari anunţate pentru anul viitor.