Fiecare candidat pare a avea o agendă electorală individuală, diferită faţă de cea a celorlalţi actori înscrisi în cursa pentru prezidenţiale. Klaus Iohannis s-a poziţionat ferm pe tema suspendării preşedintelui Băsescu, spunând un „NU” categoric demersului iniţiat de Tăriceanu. Acelaşi Iohannis a primit însă o lovitură crâncenă din partea Justiţiei, Tribunalul Bucureşti luând decizia că primarul din Sibiu a fost ales ILEGAL la conducerea PNL.
Între timp, Elena Udrea îşi continuă, cu mult entuziasm, vizitele în ţară, participând la slujba de Sfânta Maria din Pasul Tihuţa. Victor Ponta este aşteptat astăzi în Parlament, unde a anunţat că va vota pentru reducerea CAS şi în favoarea amnistiei fiscale pentru pensionari şi mame, două dintre proiectele pe care le-a susţinut în ultimele luni. Monica Macovei, în căutare de voci care să-i susţină candidatura, şi-a scos în faţă mama. Călin Popescu Tăriceanu, de cealaltă parte, este în continuare în căutare de sprijin pentru iniţierea suspendării preşedintelui Băsescu.
Klaus Iohannis – a fost unul dintre cei 7,4 milioane de români. Acum nu mai vrea să fie! Într-o încercare de a se apropia de electoratul lui Traian Băsescu, candidatul ACL, Klaus Iohannis, a avut ieri o poziţie publică fermă împotriva iniţiativei lui Călin Popescu Tăriceanu referitoare la suspendarea preşedintelui Băsescu. Acesta a declarat, ulterior, că nu îşi aminteşte dacă a participat la referendumul din 2007, dar şi că în 2012 a fost unul dintre cei care au votat pentru demiterea lui Băsescu. Iohannis a ţinut să sublinieze, însă, că în 2014, din postura de candidat la prezidenţiale, nu îşi doreşte suspendarea sau demiterea lui Traian Băsescu. Vestea proastă pentru Iohannis a venit marţi dimineaţa de la Tribunalul Bucureşti, care a decis că modificarea statutului PNL, referitoare la vechimea lui Klaus Iohannis, s-a făcut în mod ilegal. Implicaţiile deciziei Tribunalului sunt cu atât mai grave pentru Iohannis cu cât ele lovesc în toate deciziile luate de Iohannis din postura de preşedinte PNL, inclusiv aceea de a candida la alegerile prezidenţiale din partea ACL.
Udrea se împarte între vizitele în teritoriu şi politica din Bucureşti. Elena Udrea a fost primită de o mulţime de credincioşi la slujba de Sf. Maria de la Mănăstirea Piatra Fântânele din Pasul Tihuţa (jud. Bistriţa-Năsăud). Candidata PMP îşi împarte campania pe două linii majore. Pe de o parte, are numeroase vizite din teritoriu. Pe de alta, continuă să exprime poziţiile PMP privind temele politice majore dezbătute în Bucureşti.
Victor Ponta – ziua în care premierul votează reducerea CAS şi amnistia fiscală pentru pensionari şi mame. Candidatul PSD, Victor Ponta, vrea să transmită opiniei publice că este preocupat cu precădere de temele economice şi sociale. În acest sens, Victor Ponta este aşteptat astăzi în Parlament, acolo unde se va da votul pe două propuneri susţinute de acesta în ultimele luni: reducerea CAS, respectiv amnistia fiscală pentru pensionari şi mame. În contextul în care cele două iniţiative ale lui Ponta au toate şansele să treacă astăzi de Camera Deputaţilor, candidatul PSD se uită spre Traian Băsescu şi Klaus Iohannis, cei care pot face demersuri prin care să conteste la CCR măcar unul dintre cele două proiecte susţinute de Ponta.
Monica Macovei, în criză de suporteri sau o susţinere inedită? Un susţinător mai puţin cunoscut şi-a anunţat ieri sprijin pentru candidatura Monicăi Macovei pentru alegerile prezidenţiale. Este vorba despre mama candidatei independente, care apare într-un clip video postat de Macovei pe Facebook alături de fiica sa. Mama Monicăi Macovei îi îndeamnă pe fanii acesteia să o voteze pentru că este o candidată cinstită, pentru că şi ea o susţine pe Monica „cu toată dragostea”. Gestul candidatei independente poate fi interpretat în două linii: fie este în criză de suporteri, fie strategii care o consiliază au sfătuit-o că un astfel de demers ar reuşi să o umanizeze, promovând în spaţiul public o latură mai puţin cunoscută din viaţa omului Monica Macovei.
Tăriceanu ştie una şi bună: Băsescu trebuie suspendat. Ultimul, dar nu cel din urmă, Călin Popescu Tăriceanu a continuat şi ieri declaraţiile publice prin care a adus argumente în favoarea suspendării preşedintelui Băsescu. ACL, prin vocea lui Klaus Iohannis, UDMR şi grupul minorităţilor au anunţat deja că nu sprijină iniţiativa lui Tăriceanu, singurul care şi-a anunţat susţinerea faţă de demersul preşedintelui Senatului fiind preşedintele PC, Daniel Constantin.