Juncker: Statul de drept în țările UE nu e amenințat pe termen lung

Juncker: Statul de drept în țările UE nu e amenințat pe termen lung

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat, într-un interviu publicat luni de cotidianul polonez Rzeczpospolita, că încălcările statului de drept în ţări membre UE nu vor fi o problemă pe termen lung, transmite Agerpres, care citează dpa.

Juncker susține că unele state se implică ''în anumite jocuri şi încălcări ale regulilor'', însă a punctat faptul că, pe termen lung nu vede ameninţat statul de drept în ţările membre respective. Şeful executivului comunitar susține că în special ţările din fostul bloc comunist au nevoie de o anumită perioadă pentru a se adapta la regulile statului de drept.

Recent, Comisia Europeană a lansat o nouă procedură de infringement contra Poloniei în legătură cu reformele din justiţie iniţiate în 2017. Autorităţile de la Varşovia au la dispoziţie două luni pentru a răspunde. Măsura vine după ce anul trecut Parlamentul European a solicitat activarea articolului 7 al Tratatului de la Lisabona în cazul Ungariei, argumentând că premierul Viktor Orban vizează transformarea ţării sale într-o ''democraţie iliberală'', mai notrează Agerpres. Nu în ultimul rând, arată sursa citată, o procedură juridică a UE a făcut obiectul mai multor dezbateri referitoare la situația din România. Bruxellesul a emis un avertisment către ţara noastră, precizând că ar putea adopta măsuri punitive dacă nu se va da curs recomandărilor Comisiei Europene, în special în privinţa combaterii corupţiei, mai menţionează dpa.

 

Ne puteți urmări și pe Google News