Assange a vizitat Suedia în august 2010, la invitația Partidului Social Democrat. Evenimentul a fost organizat de Anna Ardin, secretar de presă al Mișcării Frăției, o organizație apropiată de social-democrați. Femeia, tânără și drăguță, a făcut tot ce a putut ca Assange să se simtă bine. Pe 14 și 15 august se interesa dacă poate să-l ducă pe Fondatorul WikiLeaks la o petrecere la care să mănânce raci, ba făcea și tot felul de comentarii despre cât de bine se simte alături de „cei mai buni oameni din lume”. Pe 20 august, însă, lovitură de teatru! Anna Ardin și Sofia Wilén se duc la secția de poliție să ceară sfaturi, știind că poliția va transforma idilele lor cu Assange în acuzații de viol. Tot cele două doamne sunt bănuite că au făcut ca întreaga poveste să ajungă în tabloidul Expressen. Câteva detalii despre Anna Ardin vă vor lămuri că nu e vorba de o femeie rănită căreia situația îi scapă de sub control pe fondul tulburărilor emoționale. Feministă, activistă de stânga și luptătoare pentru drepturile animalelor, Ardin știe foarte bine cum e cu violul în Suedia. Doar a lucrat pentru sindicatul studenților din Universitatea Uppsala exact în domeniul hărțuirii și egalității de gem. .
Dar să ne întoarcem la acuzațiile propriu-zise. Despre ce agresiuni poate fi vorba, se întreabă Stephen Baskerville în publicația online The American Conservative, când, după "viol", una dintre femei a facut sex din nou cu "violatorul" și chiar a dat o petrecere pentru el, in timp ce cealaltă i-a pregătit micul dejun”. De altfel, însuși Assange a rămas stupefiat de ceea ce i se întâmpla, afirmând că "Suedia este Arabia Saudită a feminismului" și că "Am căzut într-un cuib de feminism revoluționar". Inițial, Assange a fost interogat în Suedia, dar cazul a fost închis rapid și i s-a spus că ar putea părăsi țara. Totuși, în noiembrie 2010, dosarul a fost redeschism de un procuror special. După mai multe discuții legate de audierea lui Assange în ambasada ecuadoriană, la 19 mai 2017  autoritățile suedeze au suspendat ancheta. Procurorul-șef Marianne Nu și-a revocat oficial mandatul de arestare, dar a declarat că ancheta ar putea fi reluată dacă Assange va vizita Suedia înainte de august 2020. "Noi nu facem nicio declarație despre vinovăție". După arestarea lui Assange, parchetul suedez s-a sucit însă din nou, agențiile de știri anunțând că autoritățile suedeze au în vedere redeschiderea investigației.
O să vă întrebați probabil de ce au vrut feministele suedeze să-l bage în bucluc pe Assange și de ce i-au întins o „capcană cu miere” (sexfalla, cum se numește în suedeză). Ei bine, unii jurnaliști
americani spun că ar fi tot mâna americanilor și că Anna Ardin lucrează pentru agențiile de informații ale SUA, mai precis pentru CIA. Americanii au dat ordinul, iar femeia, bună cunoscătoare a „industriei fabricării violurilor” din Suedia, a știut exact cum să conducă lucrurile. Asta se vede, de altfel, și din faptul că principala acuzație concretă a procurorilor suedezi nu este lipsa consimțământului celor două femei, ci faptul că sexul ar fi „devenit
non-consensual după ce nu s-a mai folosit prezervativul".

 

Citește și: