Klaus Iohannis a câștigat în 28 de județe, în Capitală și în diaspora, Viorica Dăncilă în 10 județe, iar Kelemen Hunor în două.
Cele mai mari scoruri au fost obținute de actualul președinte în Sibiu - 66,74%, diaspora - 53,83% și Alba - 51,76%
Viorica Dăncilă a obținut cel mai mare scor în județele Teleorman - 47,27%, Olt - 42,99% și Mehedinți - 39,79%.
Surprize s-au consemnat în județe precum Vâlcea, Vrancea și Vaslui, unde Klaus Iohannis s-a impus în fața candidatei PSD cu 36,61% față de 32,56%, 40,74% față de 28,17% și, respectiv, 33,16% față de 32,24%.
Județele Harghita și Covasna au fost dominate de candidatul UDMR, cu 77,73%, respectiv 61,39%, dar Kelemen Hunor a pierdut la Mureș și Satu Mare în fața lui Klaus Iohannis cu 26,29%, respectiv 26,22% față de 34,81% și 35,86%.
Dăncilă a pierdut și județele în care foștii lideri ai PSD au trecut la Pro România, precum Brăila fostului premier Mihai Tudose, unde Iohannis a bătut-o pe Dăncilă cu 33,24% față de 31,12%, sau Dâmbovița lui Adrian Țuțuianu, unde actualul șef de stat a luat 35,77% în timp ce fostul premier a adunat doar 32,49 dintre sufragii.
Candidatul USR-PLUS nu a reușit să câștige niciun județ, cele mai bune rezultate avându-le la votul din diaspora (26,42%), București (24,83%) și Timiș (20,96%).
Theodor Paleologu a avut cel mai bun scor la Cluj - 8,70%, iar Mircea Diaconu la Buzău - 13,42%.