Judecătorul pervers și-a dat demisia din magistratură

Judecătorul pervers și-a dat demisia din magistratură

Magistratul Nicolae Tomuș , acuzat că întreținea relații sexuale cu fete de liceu, minore, pe care le și șantaja ca să îi satisfacă poftele, și-a dat demisia.

 El nu a mai așteptat avizul negativ al Inspecției Judiciare , așa că a depus o întâmpinare către președintele Judecătoriei Timișoara, prin care îi cere să ia act de demisia lui, de la 1 august. De la mijlocul lunii iulie, de când a fost acuzat de DIICOT pentru comiterea infracțiunilor de şantaj şi folosirea serviciilor unei persoane exploatate, ocazie cu care a fost pus sub control judiciar, Tomuș nu a mai intrat în sala de judecată, luându-și concediu de odihnă. Magistratul și-a luat concediu și intenționa să și-l prelungească, cât dura ancheta DIICOT, și după data de 1 august. Ulterior, intuind avizul negativ dat de Inspecția Judiciară privind buna sa reputație, Tomuș a ales să plece din instituția în care, profesional, cât a activat în Completul pentru dreptul familiei, nu i s-a putut reproșa nimic. „Judecătorul Nicolae Tomuș și-a depus demisia, cu data de 1 august. E un act unilateral, în care magistratul scrie că dorește să se ia act de demisia lui din funcția de judecător din cadrul Judecătoriei Timișoara. Aceasta a fost transmisă, conform uzanțelor, la Consilul Suprem al Magistraturii”, a declarat judecătorul Dumitru Hantea.

„Noi suntem mai perverși”

Potrivit procurorilor DIICOT, Tomuș era unul dintre clienții fideli ai rețelei în care fete de liceu erau atrase și exploatet sexual, individual sau în grup, deseori în cadrul unor orgii la care veneau magistrați, medici, artiști sau oameni de afaceri și unde se priza cocaină. În interceptările din dosar realizate de SRI, Tomuș recunoaște că „noi suntem mai perverși” și se lăuda cu așazisele cuceriri. „Eu am o iubiţică nouă, mă rog. (…) Să vezi ce fac cu ea, cât de bine. Ştii? Am nişte poze. Aşa de sus, i-o bag la 45 de grade, incredibil…”, îi povestea judecătorul Nicolae Aurelian Tomuș unuia din partenerii de orgii.

Ne puteți urmări și pe Google News