Evenimentul Zilei > Justitie > Judecătorul Mădălina Afrăsinie îl atacă în termeni duri pe Stelian Ion. „Justiția va fi adusă la masa negocierilor lor ori de câte ori ei profită”
Judecătorul Mădălina Afrăsinie îl atacă în termeni duri pe Stelian Ion. „Justiția va fi adusă la masa negocierilor lor ori de câte ori ei profită”

Judecătorul Mădălina Afrăsinie îl atacă în termeni duri pe Stelian Ion. „Justiția va fi adusă la masa negocierilor lor ori de câte ori ei profită”

Judecătorul Mădălina Afrăsinie, de la Tribunalul București, a comentat acuzațiile înaintate de ministrul Stelian Ion la adresa justiției. Ministrul USR-PLUS a acuzat că majoritatea nu a dorit suplimentarea ordinii de zi astfel încât să se ia o decizie de condamnare a afirmațiilor făcute de Liviu Dragnea și avocata sa, despre care spune că =ar fi afectat independența autorității judecătorești.

Mădălina Afrăsinie a subliniat, vineri, că justiția „va fi scoasă la mezat” de fiecare dată când politicieni precum Stelian Ion vor dori să întoarcă situațiile în favoarea lor. Judecătorul a explicat că disputele de acest fel au loc din cauza faptului că decidenții nu privesc justiția drept o putere în stat.

Noile explicații sunt făcute în contextul în care ministrul Stelian Ion a declarat că votul său din CSM a fost „pentru apărarea independenţei justiției”, în urma acuzațiilor fostului lider PSD, Liviu Dragnea, care, la ieșirea din penitenciarul Rahova, a spus că se consideră „deținut politic”, iar avocata sa, Flavia Teodosiu a spus că Dragnea a fost „condamnat politic”.

Mădălina Afrăsinie: Justiția va fi negociată în funcție de propriile interese

„Justiția va fi adusă la masa negocierilor lor ori de câte ori ei profită. Se dorește o revenire în ceea ce privește subordonarea noastră pentru că SIIJ-ul este doar un prim pas.

Stelian Ion, prin propunerile la legile justiției vrea să fie titularul acțiunii disciplinare împotriva judecătorilor și procurorilor. Adică dacă îl deranjează, spre exemplu, că eu vorbesc într-un dosar în care Ministerul Justiției, de exemplu, sau un alt minister este parte, poate să inițieze o acțiune disciplinară și să mă facă practic să mă abțin din acel dosar și să ies. Altfel își va putea alege judecătorul prin modificările pe care le propune.

Bugetul instanțelor judecătorești se află în pixul lui Stelian Ion

Am văzut că plânge de criza din DIICOT şi DNA-ului. Dar domnul ministru nu știe că sunt și alte Parchete în această țară care se confruntă cu deficit de personal, care nu reușesc să-şi lucreze dosarele pentru că nu există oameni pregătiți care să facă lucrul acesta?(…) Justiția va fi scoasă la mezat ori de câte ori va fi nevoie să profite ei.

Bugetul instanțelor judecătorești este în pixul domnului ministru. Adică ministerul poate să managerieze propriul buget, numai instanțele judecătorești nu sunt în stare. Asta înseamnă că din pixul domnului ministru stă tot ceea ce înseamnă personal. Adică dacă nu sunt bani să se organizeze concurs nu se vor organiza pentru că Ministerul Justiției nu alocă fondurile necesare”, a explicat judecătorul Mădălina Frăsinie la Antena 3.

Publicat in categoriile: Justitie
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: