Judecătorul Damian Dolache de la Curtea de Apel București – cel care a constatat prescrierea faptelor de mită din dosarul lui Neculai Onțanu – rămâne în magistratură, după ce Secția pentru judecători a CSM a apreciat că nu se impune eliberarea din funcție a magistratului ca urmare a pedepsei cu suspendare la care acesta a fost condamnat, după ce a condus beat.
„Secția pentru judecători a CSM a hotărât încetarea suspendării din funcție a domnului Dolache Damian, judecător la Curtea de Apel București, începând cu 28.05.2019 (7 voturi Da, 1 vot Nu)”, se arată pe ordinea de zi soluționată a CSM, data publcității marți.
Pe 3 martie, Curtea de Apel Ploieşti l-a condamnat pe judecătorul Damian Dolache la 10 luni de închisoare cu suspendare, cu un termen de supraveghere de 2 ani, timp în care acestuia i s-a interzis să mai conducă un autovehicul.
Dosarul a ajuns la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, însă Secţia de investigare a infracţiunilor din Justiţie a retras apelul, deşi SIIJ l-a trimis în judecată pe magistrat.
În urma retragerii apelului, judecătorul Damian Dolache a rămas cu pedepsa de 10 luni închisoare cu suspendare.
„La data de 4 noiembrie 2017, în jurul orelor 22:00, aflat la volanul unui autoturism, în municipiul București, inculpatul a fost observat de un echipaj al Poliției Rutiere în timp ce efectua viraj la stânga cu depășirea marcajului longitudinal continuu.
În această împrejurare, conducătorului auto i s-au solicitat documentele și a fost testat cu aparatul alcooltest, stabilindu-se că alcoolemia inculpatului în aerul expirat a fost de 0,77 mg/l.
Ulterior, acesta fost condus la Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”, unde i-a fost recoltată o probă de sânge, inculpatul părăsind unitatea medicală, fără preaviz, nemaifiind posibilă recoltarea și a celei de-a doua probe. Din buletinul de analiză toxicologică emis de Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”, a reieşit că la ora 22:30 inculpatul avea în sânge o alcoolemie de 1,95 gr.la mie”, se arată în comunicatul Parchetului General.
Magistratul Damian Dolache a dispus pe fond încetarea procesului penal pentru Neculai Onțanu, acuzat de luare de mită, ca urmare a prescrierii faptelor. Judecătorul a mai dispus achitarea lui Toma Șutru, fost secretar general al Primăriei Sector 2, acuzat de luare de mită și spălare de bani, și condamnarea lui Aurel Radu la trei ani de închisoare cu suspendare, pentru spălare de bani.
În cazul avocatei Loredana Radu, judecătorul a decis încetarea procesului pentru infracțiunea de luare de mită și condamnarea la trei ani de închisoare cu suspendare, pentru spălare de bani.
Totodată, instanța a dispus confiscarea sumei de 1,4 milioane de euro de la Aurel Radu și a sumei de 400.000 de euro de la Loredana Radu.
Decizia Curții de Apel București nu este definitive, fiind în stadiul de apel la instanța supremă cu termen pe data de 11 iunie.