După lapte ani de procese, judecătorul Gabriel Năsui de la Curtea de Apel Cluj a fost condamnat la trei ani de închisoare, cu suspendare, pentru luare de mită. Dosarul penal a fost construit după o dezvăluire făcută de Evenimentul Zilei.
Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au decis în cursul zilei de miercuri, 27 martie, să îl condamne pe judecătorul Gabriel Năsui la trei ani de închisoare. Magistrații de la Curtea Supremă au decis să modifice sentința Curții de Apel Mureș, care l-a condamnat în prima fază pe judecătorul Năsui la patru ani de închisoare, cu executare. În plus, magistrații de la Înalta Curte au mai decis să îi aplice lui Năsui un termen de încercare de șase ani, timp în care nu are voie să comită o altă infracțiune, caz ân care va fi revocată suspendarea de trei ani.
Să ne aducem aminte
În urmă cu aproape șase ani, mai exact în 28 august 2012, EvZ publica o amplă anchetă care se referea la mituirea unui judecător de la Curtea de Apel Cluj, Gabriel Năsui cu o excursie în celebra stațiune elvețiană St Moritz. Greșeala fatală făcută de judecătorul Năsui a fost că și-a făcut poze cu mituitorul într-un jacuzzi iar aceste poze au ajuns la EvZ. Scena se petrecea în cel mai scump hotel din Saint Moritz, Elveția, la scurt timp, după ce magistratul a dispus o sentință favorabilă prietenului său, mituitorul Cristian Baboș, prin care doi executori judecătorești, care și-au făcut corect treaba era condamnați să plătească suma de 746.000 de euro lui Baboș.
”Cazul judecătorului Gabriel Năsui de la Curtea de Apel Cluj demonstrează că justiţia funcţionează pe interes, atunci când are un interes. Magistratul a judecat mai multe dosare, două dintre acestea cu numerele 859/33/2011 şi 1765/33/2011, în care prietenul său din jacuzzi, omul de afaceri Cristian Baboş, avea interese directe. Legea care reglementează activitatea de judecător, le interzice magistraţilor să judece dosare în care membrii familiilor lor sau apropiaţi ai acestora au interese de ordin material sau financiar. Scandalul fără precedent care zguduie justiţia clujeană scoate la iveală breşe în sistemul informatic de repartizare aleatorie a dosarelor dar şi relaţii nepotrivite între judecători şi părţile sau avocaţii din dosare”, scria EvZ, în 2012.
Pe scurt, Cristian Baboș s-a judecat cu un om de afaceri din București și a pierdut procesul. Ulterior, Baboș i-a chemat în judecată pe executorii clujeni Dragoș Adam și Oszocki Andras pe motiv că din cauza acestora a pierdut suma de 746.000 de euro și a solicitat ca aceștia să fie obligați la plată. Procesul a fost judecat de Năsui care a dispus obligarea acestora la plata așa zisului prejudiciu. Ulterior, după sentința lui Năsui a fost anulată.
DNA l-a trimis în judecată
După ce EvZ a relatat acest caz, DNA Cluj a intrat pe fir și a deschis un dosar penal și a dispus trimiterea judecătorului în judecată. ”În cursul anului 2008, inculpatul Năsui Gabriel Adrian, în calitate de judecător în cadrul Judecătoriei Cluj Napoca, a acceptat și primit cu titlu de mită de la inculpatul Baboş Cristian Ioan foloase necuvenite în valoare totală de 3.740 euro. Aceste foloase au fost primite de magistrat pentru a emite o sentință favorabilă într-o cauză civilă în care inculpatul Baboş Cristian Ioan avea calitatea de reclamant”, susțin cei de la DNA Cluj.
În timpul anchetei, Năsui și Baboș ar fi încercat să ascundă adevărul și să falsifice probe. ”În perioada 30.05 - 03.06.2013, pentru a induce în eroare organele de anchetă, cei doi inculpați au întocmit în fals, în dublu exemplar, un înscris sub semnătură privată, antedatat 19 decembrie 2008, în care se făcea, în mod nereal, dovada că magistratul „a achitat” suma de 3.740 euro inculpatului Baboş Cristian Ioan”. Pentru această acuzație, judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au dispus achitarea.