Doar patru persoane sunt arestate în dosarul rețelei care făcea trafic cu minore la Timișoara. Fetele erau oferite ca jucării sexuale unor magistrați, medici sau oameni de afaceri. Judecătorul Nicolae Tomuș, unul dintre clienți, a fost transferat la un alt Complet
Judecătorul sadic și pervers, în vârstă de 42 de ani, care era unul dintre beneficiarii rețelei în care au fost racolate minore, e la un pas să scape nepedepsit. Nici măcar nu a fost reținut, în ciuda probelor grave adunate de procurori. Paul Mânzu, proxenetul în casa căruia se organizau orgiile cu liceene, a reușit să fugă și nu a fost prins nici până acum, deși a trecut o lună
„Simplu și natural”
Zeci de fete de liceu au fost ademenenite în rețeaua lui Mânzu, prin metoda „loverboy”. Un polițist de la Secția 1, Ovidiu Gîțan, 32 de ani, le „agăța” pe rețelele de socializare – Facebook, Badoo - prezentând-se ca „simplu și natural”, dorind „prieteni noi”. Pe rând, fetele deveneau iubitele lui, apoi acesta le propunea să se „emancipeze” și să întrețină relații sexuale cu alți bărbați maturi, chiar în grup. Aproape toate cădeau în plasă, iar celelalte erau șantajate cu pâra la părinți, ca să se conformeze. Copilele acceptau să fie fotografiate sau filmate în posturi indecente, fără să înțeleagă consecințele. „Eu am o iubiţică nouă, mă rog. (…) Să vezi ce fac cu ea, cât de bine. Ştii? Am nişte poze. Aşa de sus, i-o bag la 45 de grade, incredibil…”, îi povestea judecătorul Nicolae Aurelian Tomuș unuia din partenerii de orgii, potrivit interceptărilor făcute de procurorii DIICOT.
FOTO: DJ Manzotti se ocupa cu „aprovizionarea”, susțin procurorii DIICOT
Jocuri erotice
Judecătorul „Nick” Tomuș a fost pus sub control judiciar de la început, la cererea procurorului DIICOT. După câteva săptămâni, acesta a făcut cerere pentru a-și recunoaște faptele, și va scăpa cu „suspendare”. El e acuzat de şantaj şi folosirea serviciilor unei persoane exploatate. Înregistrările realizate de SRI scot la iveală discuții halucinante între judecător și alte persoane: el explica de ce vrea minore slabe, cum trebuia să dispună de ele, ori cum le agresa, ca să își satisfacă fanteziile. Colegii lui Tomuș, magistrați, povestesc că judecătorul își chema iubitele în sala de judecată, le așeza pe scaunul procurorului în timpul proceselor sale și le făcea diverse semne cu scopul de a crește tensiunea erotică dintre ei.
FOTO: Paul Mânzu, capul rețelei, a dispărut imediat după perchezițiile procurorilor din 18 iunie
Cazul va ajunge la CSM
De când a fost pus sub acuzare în acest dosar, Tomuș a intrat în concediu de odihnă. „Inspecția Judiciară s-a sesizat și are pe rol o lucrare pentru verificarea îndeplinirii condițiilor de bună reputație în cazul acestui judecător”, explică Tamara Manea, purtătorul de cuvânt al instituției.
Cazul lui Tomuș va fi prezentat CSM în prima ședință după vacanță. Deși încă nu i s-a ridicat dreptul de practică, Tomuș nu a mai intrat în sala de judecată. „El este în concediu de odihnă, până la 31 iulie, și deja a anunțat că și-l va prelungi și după 1 august. Are multe zile de concediu neluate. De când a fost chemat la DNA nu a mai intrat în sală. Completul lui, Dreptul familiei, a fost preluat de o judecătoare venită prin transfer, iar acest lucru a fost posibil după ce magistratul a fost transferat la Drept funciar, ca soluție administrativă pentru a nu avea disfuncționalități în instanță”, a precizat judecătorul Dumitru Hantea de la Judecătoria Timișoara.
DJ Manzotti aproviziona orgiile cu droguri „rare”
De fetele plasate de interlopul Paul Mânzu beneficiau diverși bărbați cu bani. Aceștia plăteau sute de lei pentru o partidă de sex sau mii de euro dacă doreau sex în grup, potrivit anchetatorilor. Orgiile se țineau în vila lui Mânzu, începeau dupăamiaza și se terminau în zori. „În general se consuma cocaină”, arată sursele EVZ, care confirmă faptul că praful alb era procurat de arădeanul Handke Giuseppe, nimeni altul decât celebrul DJ Gino Manzotti, de la DJ Project.
Capul rețelei, reținut inițial, a fost lăsat să scape
Din rețeaua coordonată de interlopul Paul Mânzu, dispărut fără urmă acum o lună, mai făceau parte polițistul Ovidiu Gîțan care, potrivit IPJ Timiș, „a fost suspendat din funcție”, fostul soț al Brigittei Năstase, Ovidiu Torj, Gheorgeh Bală și Firu Tiron. Aceștia patru sunt singurii arestați în dosar, procurorul de caz nepropunând măsura față de bărbații care plăteau ca să întrețină relații sexuale cu minorele.