Magistraţii Judecătoriei Medgidia au dispus, joi, eliberarea condiţionată a lui Ioan Becali, care execută o pedeapsă de 6 ani şi 4 luni de închisoare la Penitenciarul Poarta Albă. Statul nu a recuperat niciun leu din paguba produsă de Becali. El și-a înstrăinat toate bunurile înainte de a fi pus sub acuzare.
Instanţa a admis propunerea de eliberare condiţionată a lui Ioan Becali, propunere formulată de comisia de individualizare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul penitenciarului din judeţul Constanţa. Decizia judecătorilor nu este definitivă, ea putând fi contestată de procurori în trei zile de la comunicare.
Pe 29 octombrie, Judecătoria Medgidia a dispus eliberarea condiţionată a lui Ioan Becali în urma admiterii cererii formulată în acest sens de către condamnat.
Cereri succesive
La aceeaşi dată, la instanţa de judecată a fost depusă o cerere de eliberare condiţionată a lui Ioan Becali şi de către comisia de specialitate din cadrul penitenciarului, cerere admisă pe 12 noiembrie de judecători. Ioan Becali a fost condamnat în Dosarul Transferurilor, în martie anul trecut, alături de alţi "grei" din fotbal.