Judecătorii Curţii Constituţionale nu pot fi reţinuţi, arestaţi, percheziţionaţi sau trimişi în judecată decât cu încuviinţarea plenului Curţii, la cererea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Președintele Klaus Iohannis a semnat, marți, decretul de promulgare al Legii privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. În forma adoptată de Senat, cameră decizională, în 25 iunie, actul normativ prevede că încuviinţarea reţinerii, arestării, percheziţiei sau trimiterea în judecată se dă cu votul a două treimi din numărul judecătorilor Curţii Constituţionale, după ascultarea judecătorului în cauză. În caz de infracţiune flagrantă, procurorul general şi nu ministrul Justiţiei trebuie să informeze de îndată preşedintele Curţii Constituţionale de faptul că judecătorii constituţionali sunt reţinuţi şi supuşi percheziţiei.Odată cu aplicarea acestei legi se elimină posibilitatea arestării unui judecător, la presiunea procurorilor, în lipsa unui flagrant, așa cum a fost cazul fostului judecător CCR Toni Greblă.