Regretatul judecător Stan Mustață a fost condus pe ultimul drum, dar povestea nu se termină aici. Lorette Luca, o avocată celebră, a declarat că va depune o plângere penală împotriva închisorilor Rahova și Jilava.
Aproximativ 50 de persoane au participat duminică, 12 august 2018, la Biserica „Sfânta Vineri” de pe Șoseaua Nicolae Titulescu din București, ca să-i aducă un ultim omagiu fostului judecător Stan Mustață, ex-președinte al Secției a II-a penale de la Curtea de Apel București. Acesta a murit în condiții suspecte, la Spitalul „Carol Davila”, din cauza unui infarct miocardic, scrie Luju.
„Intr-o atmosfera apasatoare, marcata de tragedia ce o afecteaza pe vaduva Elena Mustata, rudele si apropiatii fostului magistrat au venit sa isi prezinte condoleantele la capataiul acestuia. Amintim ca lui Stan Mustata nu i s-au permis tratamente medicale in libertate, in ciuda faptului ca fostul judecator suferea de cancer”, mai notează sursa citată.
Din cortegiul funerar a făcut parte si avocata Lorette Luca.
Aceasta a precizat că va depune plangere penală împotriva conducerii închisorilor Rahova și Jilava pentru rele tratamente și omor calificat: „Deocamdata, urmeaza cercetarile pe care deja le-a demarat Ministerul Justitiei vizavi de neregulile produse in penitenciar. In functie de rezultatul acelor cercetari, eu ma voi alatura cu o plangere penala impotriva conducerii celor doua penitenciare (Rahova si Jilava), iar solutia clar o vor pronunta instantele, instante in care domnul judecator Stan Mustata a avut mare incredere. Pacat ca l-au dezamagit”.