Cazul lui Dolache Damian, judecător la Curtea de Apel București, a fost finalizat, iar acesta a fost trimis în judecată pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice.
Procurorii Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările și au dispus trimiterea în judecată a inculpatului DOLACHE DAMIAN (judecător la Curtea de Apel București) sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanţe, prev. de art. 336 alin. l Cod penal, transmite Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, scrie Newsteam.
În rechizitoriul întocmit în cauză s-a reținut următoarea situație de fapt:
La data de 4 noiembrie 2017, în jurul orelor 22:00, aflat la volanul unui autoturism, în municipiul București, inculpatul a fost observat de un echipaj al Poliției Rutiere în timp ce efectua viraj la stânga cu depășirea marcajului longitudinal continuu.
În această împrejurare, conducătorului auto i s-au solicitat documentele și a fost testat cu aparatul alcooltest, stabilindu-se că alcoolemia inculpatului în aerul expirat a fost de 0,77 mg/l. Ulterior, acesta fost condus la Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”, unde i-a fost recoltată o probă de sânge, inculpatul părăsind unitatea medicală, fără preaviz, nemaifiind posibilă recoltarea și a celei de-a doua probe. Din buletinul de analiză toxicologică emis de Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”, a reieşit că la ora 22:30 inculpatul avea în sânge o alcoolemie de 1,95 gr.%o.