Decizia Judecătoriei Cluj Napoca, de a dizolva Asociația Magistraților din România, fi liala Cluj, cea mai veche din România, arată încă o dată că în interiorul breslei magistraților există grupuri care par să urmărească alte interese decât cele ale Justiției. Ilegalitățile comise în cazul acestei dizolvări ne-au atras atenția din capul locului. Le vom evidenția și demonta în cele ce urmează.
La finalul săptămânii trecute, judecătorul clujean Vasilică Danileț, fost consilier al ministrului Justiției, Monica Macovei, a făcut un anunț din care reieșea faptul că toți judecătorii clujeni, care făceau parte din Asociația Magistraților din România (AMR), filiala Cluj, au demisionat în bloc și că o instanță de judecată, respectiv Judecătoria Cluj Napoca, a decis dizolvarea acestei asociații. Șefii AMR Cluj, judecătorii Alina Rodina și Monica Trofin, nu au făcut declarații pe acest subiect, în schimb a făcut judecătorul Danileț, care nu este membru AMR Cluj.
Danileț, departe de adevăr
Afirmația lui Danileț, necontrazisă de conducerea AMR Cluj a fost una foarte departe de adevăr. În data de 19 mai 2018, AMR Cluj a organizat o adunare generală la care au participat 19 judecători și procurori, care au semnat pentru decizia de dizolvare. Deci, la data de 19 mai 2018, existau în AMR Cluj un număr de cel puțin 19 membri. În procesul-verbal al Adunării Generale a AMR Cluj se arată că s-a decis dizolvarea asociației deoarece ea nu a reușit să își atingă scopurile pentru care a fost creată și ca urmare a demisiilor înaintate.
Adunare Generală fantomă
Aspectul de luat în seamă este tocmai legalitatea ședinței Adunării Generale a AMR Cluj. În Registrul Național al Asociațiilor și Fundațiilor, registru oficial în România, AMR Cluj figurează cu 54 de membri, judecători și procurori de la instanțele clujene. Conform legislației în vigoare și a statutului AMR, convocarea adunării generale trebuia să fie făcută pe baza unui convocator sau a unui anunț publicat într-un ziar de circulație locală.
Mai mult, la ședința Adunării Generale trebuiau să fie prezenți jumătate plus unul din numărul membrilor înscriși, adică din 54. Matematica simplă arată că 19 este mai mic decât 28, numărul minim de membrii care ar fi putut decide o eventuală dizolvare.
Mergând în continuare pe firul legii, dacă nu exista cvorumul legal atunci ar fi trebuit convocată o Adunare Generală Extraordinară, for care ar fi putut lua decizii cu jumătate plus unul din numărul celor prezenți. Toate aceste nereguli ar fi trebuit luate în considerare de judecătorul de la Judecătoria Cluj Napoca, cel care a decis, în data de 31 mai 2018, dizolvarea asociației, fapt care nu s-a întâmplat.
Există interese oculte
Președintele AMR România, judecătorul Andreea Ciucă, ne-a declarat că dizolvarea AMR Cluj face parte dintr-un scenariu mai amplu. AMR a fost principalul partener de dis cuție, pe legea reformelor justiției, cu reprezentanții Comisiei de la Veneția, organism al Consiliului Europei, în materie de drept constituțional. „Când noi discutam cu cei de la Comisia de la Veneția a venit acest scandal, menit să ne discrediteze și să arate că avem grave probleme interne. Totul este o înscenare. Nu am alte cuvinte”, spune judecătorul Ciucă.
Cei câțiva din AMR Cluj au avut un scop precis: să ascundă până în ultima clipă acțiunea de dizolvare a asociației. Andreea Ciucă mai susține că, în prima fază, în 20 aprilie 2018, a primit doar o balanță contabilă din care rezulta că pe anul 2017 nu s-au încasat cotizații, urmând ca acest fapt să fie discutat la Adunarea Generală a AMR Cluj, din data de 23 aprilie. Nici un cuvânt despre decizia de dizolvare a asociației.
Mai mult, în data de 23 mai, președintele AMR a primit un proces-verbal de la AMR Cluj, prin care era informată că s-a decis dizolvarea asociației, ca urmare a faptului că această entitate nu și-a putut atinge scopurile pentru care a luat ființă. „Nu am putut lua în seamă acest document. Nu cred că există niciun convocator oficial al Adunării Generale. Ca totul să arate că este o înscenare, duminică 17 iunie, am primit un alt mail de la AMR Cluj, prin care am aflat că Judecătoria Cluj Napoca a decis dizolvarea asociației. Culmea este că vineri, 15 iunie, a fost ultima zi când puteam face apel. Acum nu mai putem face asta, deoarece am ieșit din termen. Totul este o bătaie de joc. Care a fost scopul acestei manipulări și unde sunt demisiile? La noi nu a ajuns niciuna”, a mai adăugat Andreea Ciucă.
Doar patru demisii
Președintele defunctei AMR CLuj, judecătorul Alina Rodina, de la Curtea de Apel Cluj, spune că decizia de dizolvare a fost luată de Adunarea Generală și „cu asta basta”. „Până la urmă și eu am vrut acest lucru. Cei prezenți au votat și am trecut la dizolvarea AMR Cluj”. Întrebată câte demisii au existat, din moment ce acest fapt a fost consemnat în procesul-verbal al Adunării Generale, judecătorul Rodina a spus: „Eu am primit patru demisii. Majoritatea celor 54 de membri s-au pensionat din magistratură și și-au pierdut calitatea de membru al AMR Cluj”.
La rândul său, vicepreșe dintele AMR Cluj, dizolvată de instanță, judecătorul Monica Trofin, susține că, pe lângă cele patru demisii efective, toți cei 19 prezenți la Adunarea Generală a AMR CLuj au anunțat că vor să demisioneze. „Am înregistrat patru demisii scrise, plus cei 19 care au declarat ca demisionează în ședința și s-a hotărât dizolvarea. Andreea Ciucă mi-a comunicat că nu e relevantă dizolvarea filialei și rămânem totuși în asociația centrală, individual. Drept urmare, azi trimitem cu toții demisiile și din asociația centrală. Nu am dat comunicat, tocmai că nu am vrut să plecăm pe ușa din dos și nu am vrut scandal”, a spus judecătorul Trofin.