Vocea Lilianei părea speriată, un alt motiv pentru Matei Ionescu să se îngrijoreze. Dacă ar fi să credem în magie neagră, am fi tentați să gândim că puterea vrăjitoarei Cornelia începea să se simtă. Rămasă singură, Dora i-a telefonat vrăjitoarei ca să o informeze despre cele întâmplate :

-Amândoi trebuie să plătească. Ai avut dreptate, m-a părăsit pentru ea.

– Vino la mine, i-a spus vrăjitoarea Cornelia. Avem lucruri de vorbit. Dora a ascultat-o și în scurt timp se afla la masa ezoterică, holbându-se la cărțile de tarot care îi preziceau viitorul.

– Vezi numărul ăsta? A întrebat-o vrăjitoarea, arătându-i un bilețel de hărtie.

– Da, e un număr de dosar penal, i-a răspuns Dora.

– Ca să meargă magia, va trebui să scoți pe cineva din pușcărie. Vărul meu e arestat preventiv de opt luni, iar numărul de dosar este al lui. Soarta a făcut ca el să fie judecat de tine.

– Și eu ce trebuie să fac ?

– Ți-am spus. Să-l eliberezi din arestul preventiv. Mâine are termen de judecată.

– De unde ai știut că urmează să judec eu? A întrebat Dora.

– Nu am știut, dar când mi-ai spus că ești judecătoare am zis să-mi încerc norocul. Și al naibii noroc, că Nicu al meu a picat tocmai pe ședința ta.

Dora și-a alungat din minte întrebările firești pe care orice om întreg la cap le-ar fi pus și nici nu a mai insistat să afle dacă într-adevăr acel inculpat era vărul Corneliei sau un oarecare ce urma să profite de bunăvoința ei. Probabil vrăjitoarea câștiga bani mulți de pe urma unei puneri în libertate, dar prefera să nu se gândească la detaliile astea.

– Am să văd ce pot face. Dar vreau ca Matei să sufere cumplit.

– Cum îmi dai de știre că s-a rezolvat, domnul o să regrete că s-a născut. Dar ne-am luat cu vorba și am uitat să te întreb dacă mi-ai pregătit lista cu numele clienților avocatului.

– Am adus-o.

– Oho, dar ce lungă e. V-ați umplut de bani, nu glumă. Dacă știam că se câștigă așa de bine din meseria asta, mă făceam și eu judecătoare.

– Toți banii i-a oprit el. Și acum mă amenință că mă denunță dacă nu-l las în pace.

– Vezi? Am avut dreptate când țiam spus că ai nevoie de protecție. Dacă lista asta ajunge pe mâinile cui nu trebuie, s-a zis cu tine. Îți dai seama că toți infractorii ăia vor începe să vorbească ca să-și scape pielea. În ce belele te-ai băgat, Dora, numai dracu te mai scapă.

Vrăjitoarea i-a făcut un semn roșu pe frunte, a scuipat peste umăr de trei ori, și-a dat ochii peste cap și a mormăit niște cuvinte neînțelese.

– Gata, ești în siguranță.

Dora și-a ținut promisiunea față de Cornelia și l-a eliberat din arest preventiv pe așa zisul văr al vrăjitoarei. Acum aștepta ca Matei să sufere. Dar să ne întoarcem puțin la Liliana și la nevoia ei urgentă de a-l vedea pe avocat.

– Am aflat de la un coleg că s-a cerut un mandat de interceptare pe numele meu. Asta înseamnă că tu nu trebuie să mai apari în niciun dosar. Nu-mi dau seama dacă ne-a turnat cineva, dar o să fiu cu ochii în patru. Să o anunți pe Dora, te rog. Sigur e și ea vizată

. – Nu m-ar mira să fie chiar ea denunțătoarea, i-a răspuns Matei. Toc mai ne-am despărțit și m-a amenințat că ne va face rău amândurora.

– Imposibil, a ripostat Liliana. Dora e ca și sora mea. În plus și-ar face rău și ei.

– Același lucru i l-am spus și eu, dar e orbită de gelozie. Crede că suntem împreună.

– Asta e o prostie. De unde a mai scos-o?

– Cred că e rodul minții ei bolnave, dar eu nu sunt deloc liniștit.

– O să vorbesc eu cu ea, atunci.

Cei doi și-au luat rămas bun și Liliana a plecat cu gândul să-și avertizeze prietena de pericolul ce se abătuse asupra lor. Matei, în schimb, se gândea ce posibilități existau să scape din toată această afacere periculoasă. Singura soluție era să meargă să se autodenunțe.

A ieșit în stradă și a ales să meargă pe jos până la parchet ca să mai prindă curaj. Nici nu a făcut zece pași când o mașină scăpată de sub control l-a spulberat.

Zăcea inert pe marginea șoselei, înconjurat de curioși care se întrebau dacă e viu sau mort. Cei de la spital au anunțat-o pe Dora că pacientul Matei Ionescu este stabil, dar că nu se știe dacă va mai putea merge vreodată. Asta e mâna Corneliei, și-a spus Dora mulțumită. Ce bună e !

– Treaba la mine s-a rezolvat, dar văd că nici tu nu te-ai lăsat mai prejos!

A lăudat-o pe vrăjitoare. Omul e pe patul de spital, paralizat. Câtă imprudență din partea Dorei să vorbească astfel de lucruri la telefon. Și tocmai acum când Liliana o avertizase că sunt supravegheate. Dar gelozia întunecă și cele mai întunecate minți, iar Dora uitase de discuția cu Liliana.

În timpul acesta, niște procurori au ajuns la vrăjitoarea Cornelia. Nu ca să-i solicite serviciile, ci ca să o acuze de înșelătorie, trafic de influență și alte grozăvii. Pesemne că vărul eliberat nu fusese atât de mulțumit și o denunțase. Poftim, să mai faci fapte bune dacă îți arde mâna! Dar vrăjitoarea noastră era femeie umblată și nu se pierdea cu firea atât de ușor. Le-a propus un târg procurorilor.

– Vă dau două judecătoare și un avocat dacă scap de dosar.

Le-a arătat lista întocmită de Dora, le-a povestit despre planurile femeii, pe scurt a încălcat secretul profesional, vrăjitoare-client. A fost de acord ca procurorii să-i monteze microfoane și camere video prin toată casa, ba chiar s-a oferit să ajute ancheta pe mai departe.

– Îți mulțumesc încă o dată pentru vărul meu, i-a spus Dorei la telefon. Hai să nu mai vorbim despre lucrurile astea. Ce-a fost a fost. Vin la tine.

Dora se temea să mai discute la telefon.

Liliana insistase să se păzească și, oricât de mult o ura, simțea că trebuie să îi asculte sfaturile.

– Bine ai venit Dora, a întâmpinat-o Cornelia. Am o mare rugăminte la tine. Unul din frații mei a fost arestat și nu știu cum se întâmplă că ajuns tot la tine dosarul. Poți să îl pui în libertate cum ai făcut cu vărul meu? Are șapte copii acasă. Îți promit că e ultima oară când îți mai cer așa ceva

. – Nu se poate de data asta. Liliana mi-a spus că suntem monitorizate. Îmi pare rău pentru fratele tău, dar nu te pot ajuta. Va trebui să plătesc cu bani la fel ca toți ceilalți clienți.

– Tu ai încredere în trădătoarea aia care ți-a furat bărbatul ? Îmi arată cărțile că vor avea o viață lungă împreună și tu îți faci griji pentru minciunile lor ?

– Nu știu ce să zic.Până nu sunt sigură că totul e în regulă nu vreau să fac o greșeală.

Vrăjitoarea nu se așteptase ca Dora să o refuze și nici nu voia să-i ceară bani acum când procurorii aveau ochi și urechi în casa ei. Îi venea să o ia la palme pe această judecătoare aiurită care îi dădea viața peste cap.

– Ăsta e numărul de dosar Dora, trebuie să fie liber acest om. Fă asta și te ajut să scapi de Liliana pentru totdeauna.

– Nu pot, mi-e frică.

– Atunci fă-ți singură vrăjile. Ia cartea asta și descurcă-te. Dar să nu vii la mine după ajutor că te va costa dublu.

Ancheta se împotmolise. Înțelegerea Corneliei cu procurorii era pe punctul de a cădea. Dora nu mușcase momeala.

Nu vă grăbiți, până deseară se va întoarce, i-a liniștit vrăjitoarea. Am planul meu.

Prin puterea forțelor nopții, tu, Liliana vei fi chinuită de cele mai rele spirite, îți vei pierde părul, pielea ți se va zbârci și dinții îți vor cădea. Mână de bărbat nu te va mai atinge și vei muri în chinuri și singurătate.

Dora a stins cele două lumânări și a înmuiat capătul funiei într-un lichid roșu ca sângele după care a dat pe gât conținutul unui mic pahar de argint în care concentrase toată puterea vrăjii. Era multumită. S- a privit de trei ori în oglindă, așa cum citise în cartea de vrăjitorii, și-a făcut cruce cu limba în gură și a aprins cu flacăra unui chibrit colțul din stânga al fotografiei ce o înfățișa pe Liliana.

Chipul femeii ce urma să sufere din cauza acestei incantații se topea, transformându-se într-o pojghiță. Ritualul se încheiase și odată cu el și soarta bietei Liliana avea să fie blestemată pentru totdeauna.

– Am uitat să întorc fotografia spre oglindă înainte să o ard. Acum ce mă fac ? Mai bine acceptam târgul Corneliei și nu mă complicam cu treburi de vrăjitoare.

Prinsă în mirajul incantanției aducătoarea de blesteme și viață grea, Dora se grăbise și sărise o etapă importantă pentru ca vraja să se prindă, iar acum nu știa ce să facă. A pus mâna pe telefon și a sunat-o pe vrăjitoarea Cornelia :

– Am făcut o prostie, trebuia să te ascult. Am uitat să întorc fotografia spre oglindă și nu mai am alte poze. E grav ?

– Ești în mare pericol, pentru că ultima față reflectată a fost a ta și toate relele ți se vor întoarce. Așa se întâmplă când oamenii se cred mai deștepți decât sunt. Nu trebuia decât să faci ce ți-am cerut și să pui în libertate un om, era atât de greu? Ai preferat să te bagi în vrăjile mele și uite în ce nenorocire ai ajuns.

– Ai dreptate, nu știu ce a fost în capul meu. Vin la tine să îmi spui pe cine trebuie să salvez.

Vrăjitoarea Cornelia a început să râdă cu glasul ei răgușit de pian dezacordat care-ți dădea fiori :

– Te salvezi pe tine, soro. Că omul ăla arestat e nevinovat, săracul. Dar niște judecători ca tine îl țin în pușcărie departe de familie și copii.

-Dar îmi promiți că iese bine? A întrebat-o Dora.

– Sută la sută. Cornelia nu minte niciodată.

De aici până la flagrant nu a mai fost decât un pas. Au căzut cu toții, Dora, Matei și Liliana, într-o mare prăpastie unde aveau să rămână pentru multă vreme. Judecătorii corupți nu sunt prea iubiți prin pușcării.

Te-ar putea interesa și: