Judecătoarea Terceanu şi fraţii Becali consimt că sunt corupţi

Fosta judecătoare Geanina Terceanu şi fraţii Victor şi Giovanni Becali au optat pentru procedura recunoaşterii vinovăţiei în cauza privind achitarea pe bani în dosarul Transferurilor

Geanina Terceanu a recunoscut, ieri, în faţa instanţei, cu o voce scăzută, că a primit 185.000 de euro de la fraţii Becali şi 10.000 de euro de la Cristi Borcea pentru a-i achita în dosarul Transferurilor ilegale de fotbalişti.

Victor şi Giovanni Becali au spus şi ei, cu privirea în pământ că i-au dat bani judecătoarei, pentru a putea beneficia de reducerea pedepsei cu o treime.

Atât fosta judecătoare, cât şi Cristi Borcea s-au îmbrăcat în negru pentru termenul de judecată de ieri: prima a păşit în sala de judecată într-un sacou sobru, iar al doilea a făcut joc de glezne pe lângă fraţii Becali, în boxa arestaţilor, îmbrăcat într-un training. Atât au avut în comun însă cei doi, între care se înfiripase, odată, „o legătură interumană”, aşa cum s-a exprimat fosta judecătoare.

În timp ce Geanina Terceanu a admis că Borcea i-a băgat în geantă un plic cu 10.000 de euro, fostul acţionar dinamovist încerca să acrediteze ideea că judecătoarea n-ar fi venit acasă la el, cerându-i să descrie în detaliu unde era amplasată vila, cât de mare era curtea, ce avea în interior.

La toate aceste întrebări, Terceanu a arătat că nu îşi mai aminteşte, că era noapte şi că nu au interesat- o aceste detalii, dar a confirmat că a luat banii. Întrebată de avocaţi de ce a păstrat banii, aceasta a spus: „Pentru că se formase o legătură umană între noi şi nu consideram că mai e necesar să o restitui. Dar da, atât timp cât eu eram judecător iar el inculpat, suma avea legătură cu soluţionarea cauzei”.

Cum justifică mita

Judecătoarea a recunoscut că a primit mită şi de la fraţii Becali, 185.000 de euro puşi ban pe ban. „În mintea mea de judecător tot timpul mă gândeam să pronunţ o decizie de achitare. Nu am luat ultima sumă de bani până nu am fost sigură pe decizia de achitare pe baza probelor din dosar”, a susţinut Geanina Terceanu.

Mai târziu, în cadrul aceleiaşi audieri, ea şi-a nuanţat aceste susţineri : „Precizez că pentru conştiinţa mea profesională am spus că decizia de achitare era în acord cu probele. Cu privire la sume, sigur că ele au fost primite pentru soluţionarea favorabilă”.

Giovanni Becali a recunoscut şi el că a dat bani judecătoarei pentru ca el şi fratele său să scape de pedepse în dosarul Transferurilor. „Îmi pare rău, asta e... A venit la noi în curte însoţită de un nepot de-al meu, machedon. Dacă nu era el machedon, nu o primeam. Când a ajuns în curtea mea judecătorul care mă judeca am zis hai să...pentru o soluţie favorabilă”, a spus Giovanni, spăşit.

Acuzaţiile procurorilor DNA

Fraţii Becali, Cristian Borcea şi judecătoarea Geanina Terceanu au fost trimişi în judecată pentru dare şi luare de mită în luna februarie 2016. Geanina Terceanu este acuzată de luare de mită, fraţii Becali şi Cristian Borcea sunt acuzaţi de dare de mită, iar George-Antonie Iorgovan şi Petre Daniel Costel sunt acuzaţi de mărturie mincinoasă. În 3 aprilie 2012, Geanina Terceanu a dispus achitarea tuturor celor opt oameni de fotbal trimişi în judecată în legătură cu efectuarea de tranzacţii ilegale la transferurile unor fotbalişti către cluburi din străinătate. În apel, Victor Becali a primit 4 ani şi 8 luni de închisoare, în timp ce Giovanni Becali şi Cristian Borcea câte 6 ani şi 4 luni.