Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
Versiune Web

Judecătoarea de la ghenă. Viața la Curte

Autor: | | 2 Comentarii | 7105 Vizualizari


- Acum patru ani erau în Spania .

Fuseseră arestați pentru niște furturi mărunte. Corina nu voia să știe mai mult . A strâns fotografiile și restul documentelor, le -a băgat într-un plic și i-a spus lui Mimi :

- Fă ce vrei cu ele. Îți mulțumesc că ai fost atât de bună.

Se încheiase un capitol negru din viața acestei copile, iar anii ce au urmat i-au adus numai satisfacții. A ajuns judecător, jurând să respecte constituția și legile țării, lucru pe care l-a și făcut cu mândrie și pricepere.

Într-o zi, în timp ce-și studia dosarele pentru ședința de a doua zi, ochii i-au căzut pe un nume- Pătruleasa Daniel, inculpat. Infracțiunile de care era acuzat nu mai aveau loc pe coperțile dosarului – tâlhărie, lipsire de libertate, vătămare corporală.

De ce îi atrăsese atenția acest nume? Poate pentru că pe părinții ei biologici îi chema Pătruleasa. Putea fi vorba despre o coincidență, dar dacă nu era așa? Inculpatul avea 30 de ani, cu trei mai puțin ca ea. Ce făcuse? Multe infracțiuni, dintre care unele cu violență. Fără să recunoască, simțea o legătură cu acest tânăr infractor. A început să caute datele de identificare. Numele părinților o interesa, în principal. Și iată cum bănuiala devenise certitudine – Daniel era fiul lui Gheorghe și al Elenei Pătruleasa, părinții ei biologici.

Corina trebuia să-și judece propriul frate. Daniel Pătruleasa era recidivist și arestat preventiv de două luni.Avea nevastă, doi copii mici, pe care nu-i abandonase.

- Mimi, am un frate!

- Ce tot spui,Corina?

- Printre dosarele pe care le am mâine, există un inculpat care se numește Daniel Pătruleasa.

- Și ce-i cu asta?

- Nu-ți spune nimic numele ăsta? E identic cu cel al părinților mei biologici.

- Or fi sute de oameni cu numele ăsta, cred că exagerezi.

- Nu , stai să-ți explic. Părinții lui se numesc Gheorghe și Elena , iar el e cu trei ani mai mic decât mine . E fratele meu, Mimi! Și sunt și mătușă- are doi copii.

Femeia privea îngrijorată entuziasmul Corinei.

- Eu zic să te calmezi. Ce ai de gând să faci?

- E arestat pr eventiv, aș vrea să-l pun liber. Legal, nu am nicio interdicție să-i judec dosarul.

- Dacă e un infractor cum ai spus, mi-e teamă să nu profite de bunătatea ta. Nu te recunosc. Îți dau un sfat, ca medic – un chirurg niciodată nu-și operează familia, pentru simplul motiv că invazia de sentimente i-ar încetini mâna. Tu ești judecător, dar în acest moment nu judeci cu mintea liberă. Chiar dacă e legal, cum ai spus, moral, te izbești de un zid periculos.

- Mimi, e fratele meu.

Corina nu se aștepta la reacția asta. Bucuria de scoperirii unui fr ate er a umbrită acum de ghearele conștiinței, care-i dicta creierului ce să facă.

- Aș fi la fel de crudă ca cea care ne-a abandonat, dacă nu l-aș pune liber.

Sunt momente în care oamenii vitregiți de sentimente frumoase au tendința de a se lăsa conduși de primul brânci pe care inima îl dă rațiunii. Așa se întâmplase și cu Corina. Hotărâtă să nu încalce litera legii, a intrat în sala de judecată călcând în picioare spiritul ei. Îl căuta cu privirea pe Daniel în boxa acuzaților, dar nu-l putea ghici. Nerăbdătoare, i-a cerut grefierei să facă apelul în cauza cu numărul trei.

- Pătruleasa Daniel.

- Prezent și asistat de apărător din oficiu.

Of, ochii ăia albaștri, mari cât un cer senin îi avea și el. Procurorul începe să înșire câte fapte atârnau de gâtul inculpatului, dar Corinei nu-i păsa. Daniel dorea să dea declarație.

- Doamna președinte, am doi copii acasă. Nevasta m-a părăsit și acum îi crește mama, că eu am stat tot prin pușcării.

- Mama este în țară? A întrebat Corina mirată.

- Mama a fost tot timpul alături de mine, dacă nu era ea, copiii mei ajungeau la orfelinat.

- Cum nu ați fost abadonat la naștere?

- Doamne ferește, așa ceva,doamna președinte. Mama mă iubește ca pe ochii din cap.

Brusc afecțiunea față de fratele regăsit s-a transformat în ură. De ce l-a ales pe el, un infractor, în locul ei, care ajunsese judecător? Ce prost alesese femeia care le dăduse viață. Simțea nevoia să o pedepsească. Fratele ăsta al ei, inutil de norocos, va plăti pentru că fusese alesul.

Corina a menținut arestarea preventivă a inculpatului Pătruleasa Daniel pentru încă 30 de zile. Dar parcă nu simțea că răzbunarea e suficientă. Și-a amintit că maică-sa avea grijă de nepoți și a răsfoit dosarul în căutarea adresei. Voia s-o privească în ochi și să-i vadă suferința.

A bătut la ușă fără să se gândească ce avea să-i spună femeii.

- Cine-i? s-a auzit o voce de copil.

- O prietenă de-a lui tati,deschide.

Ușa s-a deschis și Corina a rămas mută. O femeie ce n-avea încă 50 de ani, dar arăta ca și cum pierduse iremediabil lupta cu timpul, fără dinți și cu riduri adânci în jurul ochilor. Acei ochi albaștri pe care îi moștenise și ea...

- De ce m-ai părăsit ?

Pagina 2 din 2

Opiniile exprimate de invitații EVZ aparțin autorilor și nu reprezintă punctul de vedere al publicației

Tag-uri:



Alte articole din categoria: Invitaţii evz

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro

stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei