Judecătoarea Camelia Bogdan cere să-i fie apărată reputația cu argumente halucinante

Judecătoarea Camelia Bogdan cere să-i fie apărată reputația cu argumente halucinante

CSM a publicat zilele trecute o Hotărâre cu privire la o solicitare halucinantă a judecătoarei Camelia Bogdan.

În ea, magistratul a reclamat că a fost afectată direct, s-a „simțit vizată” de spusele unui politician, nici nu contează cine este omul, putea fi oricine, dintr-o emisiune tv. În replica adresată unui primar nemulțumit de discuțiile despre nenorocirile comise în Justiție de Cuplul Coldea-Kovesi, politicianul a argumentat nevoia modificării legilor Justiției și a combaterii abuzurilor din instanțe, parchete și servicii secrete arătând la modul general că „nemernicii ăștia ne-au vânat cu cătușele în mână, cu niște legi făcute de Macovei”.

Serios clătinată, de spusele politicianului, din convingerea că publicul îi va mai vedea reputația proaspătă și pură, precum aceea a unui ghiocel care scoate capul din zăpadă la sfârșit de iarnă, Camelia Bogdan nu a stat prea mult pe gânduri și a reclamat la CSM faptul că replica politicianului a compromis obrazul Justiției, în general, și pe al ei, în special.

Faptul reclamat de judecătoare i-a părut acesteia cu atât mai nedrept cu cât, după cum a menționat reclamație, cândva a primit un premiu, ocazie cu care a ținut și un discurs despre democrație. Un argument foarte serios, pe care însă membrii Secției pentru judecători a CSM l-au reținut, cel mai probabil tăvălindu-se de râs, în Hotărârea prin care au respins plângerea primită.

Ne puteți urmări și pe Google News

Rezonul adus de Camelia Bogdan în atenția CSM, așa cum apare el menționat în Hotărâre, merită citit cu mare atenție și înțeles în tot tragismul din spatele său:  „Doamna judecător a arătat că este laureată a Premiului pentru Democrație acordat de Rațiu Center of Democracy, iar în discursul ținut în cadrul evenimentului de decernare a premiului, a analizat valențele sintagmei „Rule of law”, conținutul discursului putând fi audiat prin accesarea paginii de Facebook a evenimentului sau prin solicitarea hardului de la jurnaliștii prezenți la eveniment.”

Ce ar mai fi de adăugat? Poate doar faptul că recent Camelia Bogdan a dat în judecată tot ceea ce mișcă în țara asta, oamenii și instituții, aleg aproape la întâmplare: Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, Agenția Națională de Integritate, ANAF, Antena 3, Badea Mircea, Ciuvică Mugur, Consiliul Superior al Magistraturii, DIICOT, Dragnea Liviu, Gâdea Mihai, Grupul de Investigații Politice, Inspecția Judiciară, Înalta Curte de Casație și Justiție, Klaus Iohannis, Marea Lojă Națională Masonică, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Serviciul Român de Informații, Tribunalul Municipiului București.

A, și ar mai fi ceva de adăugat, ceva ce pe mine mă înspăimântă: în peste zece ani de activitate, Camelia Bogdan a judecat numeroase dosare penale și a pronunțat numeroase pedepse cu privarea de libertate, care probabil însumează sute de ani de închisoare. Atât!