Un profesor universitar din Cluj a fost trimis în judecată după ce a închiriat abuziv locuri într-un cămin studențesc, pentru participanții la festivalul Untold.
Profesorul este acuzat că în anul 2016 a pretins că urmează să țină o conferință, rezervând un întreg cămin din Cluj, pe care ulterior l-a închiriat spectatorilor de la Untold, motivând că a fost anulată conferința programată. Acesta a vândut camerele cu 150 de euro pe noapte, în perioada 4-8 august 2016, informează News.ro. În prezent procurorii Parchetului Curţii de Apel Cluj au finalizat cercetările şi i-au trimis în judecată pe Vasile Poruţiu, pentru delapidare, Ioan Gheorghe Oroian, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată şi instigare la delapidare şi pe Alin Avram, Claudiu Popa şi Traian Grebenişan, pentru complicitate la delapidare.
Proprietarul căminului, Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Cluj Napoca, solicită în cadrul procesului sima de 80.000 lei, reprezentând suma pierdută de universitate.