Judecat pentru consum de droguri. Actorul George Burcea își așteaptă sentința

Judecat pentru consum de droguri. Actorul George Burcea își așteaptă sentința

Pe lângă divorțul în instanță de fosta sa soție, cântăreața Andreea Bălan, George Burcea mai are și alte probleme. Mari.

Despărțirea de Andreea Bălan nu a fost una ușoară pentru George Burcea. Acesta a ajuns în calitatea de inculpat într-un dosar de conducerea unui autoturism sub influența drogurilor.

”Da, am avut un moment în care eram destul de pierdut emoţional din cauza problemelor de acasă, dar de acolo şi până la dependenţă, cum a scris presa, e cale lungă. Poliţia ştia acest lucru de la Andreea, nu că m-ar fi filat, cum s-a scris de nenumărate ori. Punctul culminant al separării a fost anul trecut, când încercând să fac această carte, mi s-a spus că proiectele mele sunt de rahat, mici şi nesemnificative, iar ale ei sunt de 50 de ori mai mari decât ale mele. Atunci ştiam că de acolo şi până la despărţire nu mai este decât un pas de pitic”, a spus actorul la scurt timp, după dce a fost prins.

Prins cu droguri

Drogurile îi fac probleme mari lui Burcea. Ultimele noutăți sunt că acesta a ajuns să fie trimis în judecată, după ce a fost prins drogat la volan. Fostul soț al Andreei Bălan a fost prins de Poliție în urmă cu un an. Era drogat și conducea mașina. Se întâmpla exact în perioada în care actorul și cântăreața decideau să pună punct căsniciei lor din care s-au născut două fetițe adorabile, scriu cei de la vedetesiretele.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News

Între timp, pe lângă procesul de divorț, care e în curs, a mai început și procesul în care George Burcea a fost trimis în judecată pentru conducerea unui autovehicul, pe drumurile publice, aflându-se sub influenta unor substanțe interzise.

Drogurile îi fac probleme mari lui Burcea

George Burcea așteaptă verdictul instanței. Amintim că în urma analizelor biologice prelevate la momentul respectiv, s-a aflat că fostul soț al artistei consumase cocaină.

Ancheta în acest caz a fost finalizată la începutul lunii mai. Procurorii au trimis rechizitoriul instanței. În primă fază, judecătorii trebuie să stabilească legalitatea actului de urmărire penală, după care procesul va începe efectiv.

Articolul 336 din Noul Cod Penal, sub incidența căruia intră fapta comisă de George Burcea, prevede pedepse de la 1 la 5 ani de închisoare sau amendă, în cazul persoanelor „aflate sub influența unor substanțe psihoactive, care conduc un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere”. Pedeapsa este identică cu cea dată șoferilor care sunt surprinși cu o alcoolemie mai mare de 0,80 g/l alcool pur în sânge.

A recunoscut

Pe de altă parte, până la această întâlnire nefericită cu oamenii legii, George Burcea nu a avut alte abateri. Pe numele lui nu există antecedente penale și nici măcar amenzi de circulație. Acest lucru îl poate ajuta să scape, cel mai probabil, fără pușcări, mai scriu cei de la retetesivedete.ro.

În plus, în seara de 21 februarie 2020, când a fost oprit de oamenii legii la numai câteva străzi distanță de casa în care locuia cu Andreea Bălan, George Burcea a recunoscut totul.