Jucătorii lui Poli Timişoara combat chiulul şcolar

Alb-violeţii au început propriul turneu prin liceele timişorene şi bat mingea împreună cu elevii prezenţi la ore şi fără absenţe. Este modul lor de a-i răsplăti că nu chiulesc.

Campania "Prezent la şcoală! Prezent pe stadion" a început la Liceul Energetic şi a continuat, azi, la Grupul Scolar Agricol "Iulian Dracea".

Lepmets, Scutaru, Ilie, Zaluschi, Gorobsov, Patras, Rocha, Sepsi, Curtean, Sava, Zagrean, Ricketts au bătut mingea împotriva elevilor, în curtea şcolii.

Jucătorii Politehnicii au câştigat cu 8-5 meciul cu echipa liceului, după un joc spectaculos, la care şi-au adus contribuţia din plin şi "mişcările" tactice neaşteptate, ca de exemplu urcarea în atac a lui Lepmets şi retragerea între buturi a lui Scutaru.

La final, au fost premiati elevii care au maxim de prezenţe la cursuri. "Este un prim pas pe care l-am făcut împreună cu cei de la Inspectoratul Şcolar. Cred că acţiunea este una bună. Noi încercăm, în măsura posibilităţilor, să ajutăm la eliminarea absenteismului şcolar", a declarat preşedintele executiv al celor de la Poli, Gheorghe Chivorchian.

În pauza de campionat sportiţvii au decis să ajute Inspectroratul şcolar cu sfaturi antichiul pentru elevi. Asta după ce aproape săptămînal, la raziile făcute cu poliţia prin localurile din oraş zeci de elevi de liceu sunt prinşi chiulind. Sporticvii dau exemplul lor de seriozitate : cei care învaţă şi nu lipsesc de la ore pot ajunge departe.