Joe Biden e în stare de șoc. Un membru important al echipei pleacă de la Casa Albă

Sursa: Arhiva EVZ

Schimbări la Casa Albă. Președintele american Joe Biden este pe cale să rămână fără un om de bază. Este vorba despre purtătoarea de cuvânt Jen Psaki, care ar intenționa să se întoarcă în televiziune. De altfel, aceasta lipsește de câteva zile din spațiul public.

La un an de la instalarea la Casa Albă, președintele Joe Biden ar putea rămâne fără purtătoarea de cuvânt Jen Psaki. Potrivit presei americane, aceasta urmează să îşi părăsească postul pentru canalul de televiziune MSNBC.

Casa Albă a refuzat să comenteze ştirile despre intenţiile secretarului de presă al Casei Albe, Jen Psaki, absentă de câteva zile din cauza unui test pozitiv la COVID-19.

Potrivit Axios, primul care a dezvăluit informaţiile, Jen Psaki, în vârstă de 43 de ani, se află în negocieri exclusive cu MSNBC, un canal progresist care a recrutat-o deja pe fosta purtătoare de cuvânt a vicepreşedintei Kamala Harris, Symone Sanders.

Sursa: Dreamstime

Conform CNN, purtătoarea de cuvânt va rămâne la Casa Albă până la organizarea foartei populare "Cine a asociaţiei corespondenţilor de la Casa Albă", care va avea loc pe 30 aprilie, după două ediţii anulate din cauza pandemiei.

Joe Biden rămâne fără purtătoarea de cuvânt. Cine este Jen Psaki

În primăvara anului 2021, Jen Psaki a comunicat că intenţionează să mai petreacă un an şi ceva în această poziţie extrem de expusă, explicând că îşi doreşte să petreacă mai mult timp cu cei doi copii ai săi.

După ce a ocupat diverse funcţii guvernamentale în timpul ambelor mandate ale preşedintelui Obama, în 2017 purtătoarea de cuvânt a Casei Albe a început să lucreze pentru CNN în calitate de comentator politic. Ea s-a alăturat apoi echipei de "tranziţie" în noiembrie 2020, responsabilă cu pregătirea sosirii lui Joe Biden la Casa Albă.

Ultimele apariții la Casa Albă

Pe 24 februarie, Jen Psaki declara că președintele SUA Joe Biden nu va trimite trupe americane în Ucraina și că nu vor lupta contra Rusiei. SUA va lua toate măsurile pentru a nu intra în războiul lui Vladimir Putin. „Nu vom fi implicați într-un război cu Rusia și nici nu vom trimite soldați în Ucraina ca să ne luptăm cu Rusia. Nu știu de câte ori trebuie să vă mai spun: nu există nicio posibilitate ca președintele să trimită soldați americani în Ucraina care să lupte cu Rusia”, declara Jen Psaki.