Evenimentul Zilei > Sport > Jocurile de noroc i-au distrus cariera. Ce s-a ales de fotbalistul care visa la Liga Campionilor
Jocurile de noroc i-au distrus cariera. Ce s-a ales de fotbalistul care visa la Liga Campionilor

Jocurile de noroc i-au distrus cariera. Ce s-a ales de fotbalistul care visa la Liga Campionilor

Unul dintre fotbaliștii promițători ai României și-a ratat cariera din cauza jocurilor de noroc. De unde visa să joace în Liga Campionilor, a ajuns star de videochat.

Ionuț-Andrei Mihai, în vârstă de 33 de ani, a fost unul dintre cei mai promițători jucători ai generației sale. Fost jucător la FC Național și Rapid, a făcut, însă, o serie de alegeri greșite care l-au costat cariera, după cum relatează digisport.ro. Într-un interviu acordat sursei citate, fostul jucător de fotbal a povestit cum și-a ruinat o carieră care se anunța promițătoare.

„În urmă cu 20 de ani, când, copil fiind, Cosmin Olăroiu mă lua să mă antrenez alături de prima echipă a lui FC Național, îmi imaginam că voi juca în Liga Campionilor și la un Campionat Mondial, nicidecum că voi ajunge să povestesc despre «performanțele» la jocuri de noroc, videochat și alte lucruri care dor”, a povestit tânărul jucător.

Prima lovitură, care l-a dezechilibrat, a primit-o după ce Rapid l-a împrumutat la CS Alexandria. Dat fiind că a atras atenția, făcând multe meciuri de excepție în Liga 3, i s-a promis că va fi transferat la FC Brașov, unde antrena Răzvan Lucescu. N-a fost să fie și, astfel, a ajuns la CS Predeal, tot în Liga 3.

„După perioada de la Alexandria, doamna Anamaria Prodan îl suna zilnic pe tatăl meu pentru a semna cu dânsa. La 16 ani, eram vedeta echipei. Nu era cunoscută atunci și am ales altceva. Dinu Gheorghe mi-a spus că Răzvan Lucescu mă vrea la Brașov, dar printr-o conjunctură nefavorabilă, am ajuns la Predeal. Acolo, singura mea performanță notabilă a fost cucerirea unei ospătărițe foarte frumoase (n.r. – râde)”, a spus Ionuț-Andrei Mihai.

O carieră care se anunța promițătoare

De aici a ajuns la Snagov, echipă cu care a promovat în Liga 2, iar apoi a ajuns la Inter Gaz, în eșalonul al treilea. Chiar și așa, cariera sa părea că o ia pe un drum ascendent.

„Am marcat 11 goluri și 10 pase decisive. Mă simțeam important, eram sub aripa «tăticuțului» meu din fotbal, Gabi Răduță, președintele clubului. Chiar dacă am retrogradat, am intrat în atenția mai multor cluburi, printre care Steaua II, CS Otopeni sau Ceahlăul”, a dezvăluit fostul fotbalist.

A ajuns la Ceahlăul Piatra-Neamț și a pus umărul la promovarea echipei în Liga 1 în sezonul 2008/2009. Nu a apucat să joace nici un minut în Liga 1, din cauza relației cu antrenorul. Iar de aici a început căderea.

„S-au plătit bani frumoși pe mine. Trebuia să fie rampa de lansare către visul meu, dar a fost începutul sfârșitului. Am jucat la Liga 2, dar relația cu Florin Marin, antrenorul de atunci, nu era foarte bună și dintr-o dată nu mi-a mai dat nicio șansă. M-am refugiat în jocuri de noroc, iar totul a culminat cu furtul de pe cardul fostului meu coleg, Marius Burlacu. Am fost trimis la echipa a doua și, chiar dacă dădeam goluri pe bandă rulantă, nu am mai revenit niciodată la prima echipă, în Liga 1”, a spus Ionuț-Andrei Mihai.

Reprezentanții cluburilor de fotbal i-au întors spatele

Isprava de la Piatra-Neamț i-a închis porțile tuturor cluburilor de fotbal, iar în scurtă vreme a fost nevoit să renunțe la cariera. Deja devenise dependent de jocuri de noroc. Iar acest lucru l-a costat și mai mult. A fost nevoit să se apuce de videochat și chiar dacă veniturile sale erau mai mari decât cele obținut din fotbal, din punctul de vedere al carierei nu avea nici o satisfacție.

„Se auzise că făcusem ceva rău la Ceahlăul și toți se fereau de mine. Am mai jucat la Buftea și din nou la Snagov și m-am lăsat. În 2015, am vrut să revin, am dat probe la Rapid și FC Argeș, dar nu s-a materializat nimic. Așa că am ales să plec să lucrez in Anglia, dar munca era grea și prost plătită, iar eu aveam nevoie de mulți bani pentru a-mi întreține dependența deja instalată de jocuri de noroc.

M-am întors în România și am întrat în lumea videochat-ului și a banilor nemunciți. Câștigam mai bine decât din fotbal, dar în loc să fiu în direct la televizor o dată pe săptămână, eram live în fiecare zi pe un ecran mai mic”, și-a amintit jucătorul.

Fostul jucător a scăpat de dependență

În prezent, spune că și-a revenit, mai ales că a petrecut o perioadă într-un centru de tratare a dependențelor. Are o relație, iar iubita sa urmează să nască. Acum își dorește să deschidă un centru în care să fie tratați oamenii care au diverse dependențe. Asta înseamnă o investiție de aproape 700 – 800 de mii de euro.

„Am stat aproape șase luni la un centru rezidențial de tratare a dependentelor din Bacău, unde viața mi s-a schimbat complet. Viitoarea mea soție este însărcinată și, în viitorul apropiat, sperăm să punem la punct lângă București o instituție, un centru în care diverși specialiști să trateze oamenii aflați în suferință din cauza dependențelor, așa cum am fost și eu. Este nevoie de aproximativ 700-800 de mii de euro”, a încheiat Ionuț-Andrei Mihai.

 

 

 

Publicat in categoriile: Sport
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: